Accident de muncă mortal la TMK Artrom Slatina

Un accident de muncă mortal a avut loc joi, 4 august 2022, la fabrica TMK Artrom din Slatina. Un bărbat în vârstă de 53 ani şi-a pierdut viaţa.

Echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la locul accidentului, fiind efectuate manevre de resuscitare, fără rezultat din păcate.  Bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat. Poliţiştii au deschis acum un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, dar şi pentru nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.

„La data de 4 august a.c., ora 15:24, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o societate comercială, cu specific producţie ţevi metalice, din municipiul Slatina, a avut loc un accident de muncă.   La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Slatina, angajat al unei societăţi comerciale cu specific producţie ţevi metalice, în timp ce se afla la padul de alimentare al maşinii de retezat, ar fi fost lovit de o ţeavă, iar ulterior ar fi fost prins între două ţevi“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Bărbatul lucra de aproximaativ 30 de ani în fabrica din Slatina.

Cel mai mare parc din Caracal va fi reamenajat

În primăvara anului 2023 vor fi demarate lucrările de reamenajare a Parcului ”Constantin Poroineanu”. În acest moment autoritățile locale au realizat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

Valoarea proiectului este de 6 milioane de euro, bani pe care Primăria Municipiului Caracal îi solicită de la ADR SV Oltenia pentru a moderniza parcul. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări ample de amenajare a spațiului verde, pentru irigații și pentru protejarea celor peste 160 de specii de plante unicat. De asemenea, va fi reamenajată zona lacului care se dorește a fi un element de modernitate în raport cu istoricul acestui parc.
„Avem unul din cele mai frumoase parcuri naturale din țară și din Europa. Parcul Constantin Poroineanu este astăzi un reper important în comunitatea noastră”, a declarat primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea.

Casă cuprinsă de flăcări la Valea Mare

O locuință, o anexă gospodărească și mai multe bunuri au ars în urma unui incendiu puternic, izbucnit în această după-amiază în comuna Valea Mare.
La locul evenimentului au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un autocamion, prevăzut cu bazin cu apă și un echipaj SMURD, de la Detașamentul Slatina și Stația Scornicești.
Misiunea pompierilor, pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, a durat aproximativ trei ore.Pe timpul intervenției, au fost extrase patru butelii cu gaz butan, care prezentau pericol de explozie.
Potrivit reprezentanților ISU Olt, în urma incendiului au ars acoperișul casei, bunurile din patru camere de locuit, o anexă gospodărească, cereale, lemne de foc și utilaje agricole.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic prin căldură sau radiație.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a demisionat din funcție

Ministrul Agriculturii a anunțat demisia din funcție și se autosuspendă din PSD după ce DNA l-a acuzat de abuz în serviciu.

Șeful DNA, Crin Bologa, a cerut Camerei Deputaților să ridice imunitatea unui deputat, acum ministru, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs. Surse oficiale au declarat  că este vorba de Adrian Chesnoiu, în prezent ministrul agriculturii din partea PSD. Potrivit anchetatorilor, ministrul ar fi cerut o parte din subiectele la concursuri publice, pentru patru persoane, iar trei dintre acestea ar fi obținut funcțiile pentru care au susținut proba.

”NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a fost mesajul transmis în urmă cu puțin timp de Adrian Chesnoiu.

PSD anunță într-un comunicat de presă că respectă deciziile lui Adrian Chesnoiu de a demisiona din funcția de ministru al Agriculturii după ce DNA l-a acuzat de abuz în serviciu. „PSD consideră că pe durata întregului mandat de ministru, domnul Chesnoiu și-a îndeplinit sarcinile în mod profesionist și cu integritate, fiind unul dintre cei mai eficienți membri ai actualului guvern”, a transmis PSD, printr-un comunicat.

 

A mers pe contrasens și a provocat un grav accident pe Drumul Expres Craiova-Piteşti

Un grav accident rutier a avut loc luni după-amiază pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Accidentul a fost provocat de o şoferiţă din judeţul Argeş, care a circulat pe contrasens peste patru kilometri. 

Șoferița a intrat cu mașina într-un autoturism care circula regulamentar pe sensul său de mers. În accident a mai fost implicat şi un autocamion. Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat zeci de minute pe Drumul Expres 12 (DEx12), pe sensul de mers Craiova către Pitești, circulația fiind deviată pe drumul naţional DN 65.

„Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au prezentat la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului. Traficul rutier pe Drumul Expres (DEx12) pe sensul de mers Craiova către Pitești a fost deviat, de la kilometrul 27, pe Drumul Național 65 – European 574, până se vor finaliza cercetările”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

 

La faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unui elicopter SMURD.  Trei persoane au suferit răni şi au fost transportate la spitalul din Slatina pentru a primi îngrijiri medicale. Una dintre victime a fost transportată la spitalul din Craiova.

Politiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier.

 

 

Un biciclist a fost lovit mortal de un autoturism în comuna Movileni

Un grav accident rutier a avut loc duminică, 19 iunie, pe Drumul Județean 546B, în comuna Movileni, județul Olt.

Victimă a fost un biciclist de 75 de ani, din comuna Movileni, care a fost lovit mortal de o mașină condusă de un șofer din Slatina.

„La sosirea echipajelor, a fost găsit un pacient (biciclist) blocată în parbrizul autoturismului, în stop cardio-respirator. Bărbatul a fost extras de echipajele SMURD și preluat de echipajele medicale, fiind începute manevrele de resuscitare. Pacientul nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decedat de medicul SAJ. Conducătorul autoturismului nu prezenta urme vizibile de traumă și a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Potrivit politiștilor, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ședință extraordinară la Consiliul Județean Olt

Consilierii judeţeni se întâlnesc luni, 20 iunie 2022, începând cu ora 11.00, în sedință extraordinară. Aceștia vor supune dezbaterii nu mai puțin de 5 proiecte de hotărâre.

Proiectele aflate pe ordinea de zi sunt:

1. Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2022

2. Proiect de hotărâre cu privire la încetarea contractului de management al managerului (directorului) interimar al Muzeului Județean Olt, precum și cu privire la desemnarea managerului (directorului) interimar al Muzeului Județean Olt

3. Proiect de hotărâre cu privire la menținerea în funcția publică deținută a directorului executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt

4. Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt

5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexelor nr. 1 și 3 la Hotărârea Consiliului
Județean Olt nr. 146/30.09.2021 cu privire la: aprobarea prețurilor și tarifelor pentru plata
serviciilor de administrare a domeniului public și privat, a căror gestiune a fost delegată
Societății OLT DRUM S.A., constând în activitățile de întreținere curentă pe timp de vară,
întreținere periodică și reparații curente pe drumurile județene aflate în administrarea
Consiliului Județean Olt

Doi directori din Olt au fost demiși

Directorii școlilor din localitățile Valea Mare și Călui au fost demiși din funcție, după ce marți, 14 iunie, la proba de Limba și Literatura Română de la Evaluarea Națională, elevii au primit alte subiecte. Elevii au avut de rezolvat subiectele pentru minorități, iar greșeala nu a fost observată la timp pentru a fi remediată.

Un număr de 38 de elevi care au susținut marți, 14 iunie, proba de Limba și Literatura Română de la Evaluarea Națională au primit alte subiecte.

„La centrul de examen din localitățile Călui și Valea Mare, Comisia Județeană a constatat faptul că 38 de elevi au primit alte subiecte, mai exact pe cele pentru secția cu predare în Limba maghiară. Demisiile directorilor în cauză au fost transmise la Ministerul Educației”, a transmis reprezentanții ISJ Olt.

 

Șarpe prins de jandarmi într-un spital din județ

Momente de panică la Spitalul din Balș. Un șarpe lung de un metru și jumătate a intrat în clădire. Reptila a pătruns în unitatea medicală pe uşa de acces a personalului.

Reptila s-a plimbat câteva minute pe hol, apoi a intrat într-o sală de mese. Niciun pacient nu se afla pe hol în acele momente.

Angajații speriați au chemat jandarmii în ajutor, care au prins șarpele și l-au eliberat în mediul natural.

Se pare că, reptila a pătruns în spital pe ușa de acces a cadrelor medicale, care era lăsată deschisă în acel moment.

Fenomenul e din ce în ce mai frecvent în România. Numai în judeţul Olt jandarmii au intervenit de 7 ori de la începutul lunii iunie. Iar acum două săptămâni,  un alt şarpe a fost filmat în scara unui bloc din București.

Rețea de gaze în patru comune din Olt

Comunele Cârlogani, Giuvărăști, Gârcov și Izbiceni vor avea rețea de gaze naturale, datorită investițiilor prin Programul „Anghel Saligny”.

Ministerul Dezvoltării a aprobat toate cele 104 proiecte mature pentru distribuția gazelor, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”.

Un număr de 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării.
Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja și care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat.
În urma deciziei de astăzi, autoritățile publice locale vizate vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Astfel, poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.
Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.