©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Mario De Mezzo, mesaj către prefectul Floreanu: ”Platoul din fața Prefecturii arată mai rău cu fiecare lună”
Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a transmis printr-un mesaj public, adresat direct Prefectului Județului Olt, Cosmin Floreanu, că platoul din fața instituției publice pe care acesta din urmă o conduce, se află într-o stare avansată de degradare.
Mario De Mezzo critică aspectul platoului din fața Prefecturii Olt, sub conducerea social-democratului Cosmin Floreanu. Subiectul aspectului degradat al acestei zone a fost adus prima dată în discuție pe vremea când Mario De Mezzo era prefectul județului Olt și a fost criticat aspru de jurnaliști pentru faptul că nu are grijă de ”palma de pământ din fața prefecturii”.
În prezent, edilul anunță că vrea să efectueze chiar el reabilitarea, din bugetul local al Primăriei Slatina, însă, la solicitarea Prefectului Județului Olt, Cosmin Floreanu. Mario De Mezzo afirmă de asemenea că, ce ține de adminsitrația publică locală pe care o conduce, mai exact spațiul verde din zona Prefecturii Olt, arată astăzi impecabil datorită lucrărilor efectuate de echipa Dezvoltare Urbană, cărora le mulțumește în mod public.
”La nici 3 luni de la preluarea mandatului meu de prefect, slugile din presa urlau cu ochii înroșiți de ură și venin că nu aș putea fi niciodată un primar bun că nu sunt în stare să am grijă de mica palmă de pământ din fața prefecturii și de platoul din fata prefecturii, proprietăți ale acestei instituții. Am venit primar, am reparat spațiul verde care acum arata impecabil – Mulțumesc Andrei Balan și Dezvoltare Urbană Slatina .
Platoul arată mai rău cu fiecare lună. Florene, tot ce trebuie sa faci e să mă rogi sa îl reabilitez. Îl repar eu că tu nu ești în stare oricum. Doar roaga-ma printr-o adresa oficiala. Administrația funcționează după anumite reguli”, transmite Mario De Mezzo.
Deputatul Mihai- Adrian Țiu: ”Spunem NU închiderii Complexului Energetic Oltenia”
Pe agenda deputatului oltean Mihai-Adrian Țiu problema energiei electrice, o problemă reală a societății românești, a reprezentat mereu o prioritate. Parlamentarul S.O.S România a transmis o nouă interpelare Ministrului Energiei, Bogdan Ivan, prin care îi solicită acestuia un răspuns în vederea identificării unor soluții care să-i permită complexului continuarea activității și în anul 2026.
Potrivit deputatului oltean, Ministerul Energiei nu a achitat Complexului Energetic Oltenia majorarea de capital social de 180 milioane de euro așa cum s-a angajat inițial.
Vă prezentăm textul interpelări:
”În data de 03.06.2025 am adresat ministerului pe care îl conduceți o interpelare (Nr.392B), ce din păcate a rămas fără răspuns până în ziua de astăzi. Ar trebui să știți că tăcerea dumneavoastră, în ochii cetățeanului român, înseamnă vinovăție și nu mă va descuraja în nici un fel să renunț la subiectul prezentat. Vă spuneam atunci că CEO (Complexul Energetic Oltenia), al cărui acționar majoritar este Statul Român, prin Ministerul Energiei, v-a somat oficial să îi achitați majorarea de capital de 180 milioane de euro, așa cum v-ați angajat. Faptul că Ministerul Energiei, prin miniștrii săi, păstrează tăcerea pe marginea acestui subiect de interes național, face ca asupra întregii chestiuni să planeze bănuiala unei mușamalizări a lichidării intenționate a unei unități de producție crucială pentru economia națională, fapt sinonim cu sabotajul și înalta trădare, totul ambalat legal sub paravanul prevederilor PNRR.
Revin și reiterez întrebarea inițială: doriți să lichidați Complexul Energetic Oltenia până la sfârșitul anului în curs, prin neplata datoriilor, care deși au fost angajate de către stat, nu au fost incluse în buget? Doriți să închideți unitatea de producție pe lignit, invocând angajamente din PNRR, fără a avea măcar la dispoziție surse alternative de producție a energiei pe gaz? Vă rog ca în răspunsul dumneavoastră urgent, să lămuriți toate aceste aspecte de care depinde siguranța națională și bunăstarea românilor.
Vă rog să-mi comunicați răspunsul oral și în scris!
Vă rugăm să ne răspundeţi în scris la adresa de e-mail: mihai.tiu@cdep.ro
Cu deosebit respect,
DEPUTAT S.O.S. ROMÂNIA în circumscripția nr. 30 Olt
MIHAI-ADRIAN ȚIU
Primăria Caracal a finalizat asfaltarea pe alte artere importante
Infrastrucutra rutieră reprezintă în continuare o prioritate pentru Primăria Caracal. Autoritățile publice locale au finalizat asfaltarea pe Strada Sabinelor, Intrarea Aleea Teilor și 13 Decembrie.
Primarul Ion Doldurea este zilnic la obiectivele aflate în lucru pentru a se monitoriza stadiul lucrărilor, pentru a urmări respectarea termenelor de execuție astfel încât proiectele să se deruleze conform graficului și la standardele stabilite.
”Ne ținem de cuvânt. Caracal fără străzi neasfaltate! Un obiectiv la care lucrăm continuu pentru a moderniza orașul și a crea confort cetățenilor noștri”, transmite primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu, mesaj de Ziua Pompierilor
Deputatul de Olt, Mihai-Adrian Țiu a transmis un mesaj de Ziua Pompierilor, în semn de recunoștință și apreciere pentru cei care sunt zi de zi la datorie și își dedică viața pentru a proteja siguranța noastră, a tuturor.
Deputatul de Olt a transmis un mesaj cu profundă semnificație, cu prilejul comemorării a 177 de ani de la eroica bătălie de pe Dealul Spirii și al celebrării Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la data de 13 septembrie.
Ducând mai departe tradiţia predecesorilor, pompierii români continuă să îşi onoreze cu acelaşi curaj şi abnegaţie misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor concetăţenilor, în confruntarea cu incendiile ori cu alte situaţii de urgenţă, punându-şi adeseori viaţa în pericol pentru a o salva pe a semenilor!”, a transmis printr-un mesaj public deputatul S.O.S. România de Olt, Mihai-Adrian Țiu.
Echipa CSM Slatina, victorie în meciul cu SCM Craiova
Echipa de handbal CSM Slatina a jucat vineri- 12 septembrie, în deplasare, cu SCM Craiova, una dintre cele mai puternice echipe de handbal din România, pe care a învins-o cu scorul 34-31.
După două dueluri infernale, în deplasare cu Rapid, unde a câştigat, şi acasă cu CSM Bucureşti, echipa de handbal CSM Slatina obține a doua victorie importantă din acest sezon, la ediția cu numărul 3 și urcă pe locul cinci în Liga Florilor.
Antrenorii au declarat că își doresc să trateze următoarele competiții cu aceeași concentrare, chiar dacă au avut un început competițional puternic și au câștigat meciurile cu două dintre cele mai puternice echipe de handbal din Liga Florilor.
”Echipa noastră face încă un meci senzațional și cașțigă în Bănie, pe terenul experimentatei SCM Craiova, una din echipele cu pretenții ale Ligii Florilor MOL, dovedind încă odată dacă mai era nevoie că avem un cuvânt mare de spus în acest sezon. Eroinele poveștii care s-a scris în această după-amiază sunt următoarele: Magda Balsam(6x), Greta Kacsor(6x), Magda Cazanga(6x), Aleksandra Vukajlovic(4x), Tamara Pal(4x), Adina Florescu(2x), Hermina Olaru(2x), Nada Corovic(1x), Nicoleta Dinca(1x), Luciana Popescu(1x), Sonia Vasiliu(1x). De asemenea, portarul nostru, Ekaterina Dzukheva a avut nu mai puțin de 12 intervenții decisive. Mulțumim galeriei care a făcut deplasarea la Craiova astăzi și ne-a susținut neîncetat dar și fanilor noștri care au stat cu sufletul la gură pe micile ecrane, vom umple sala până la refuz în următorul meci pe care îl vom disputa acasă!”, transmit reprezentanții clubului imediat după meci.
Echipa CSM Slatina va avea un alt meci important pe data de 1 octombrie când va juca pe teren propriu cu Gloria Bistrița.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu, acuzații directe la adresa premierului Bolojan: ”Simulați reforma în agențiile si autoritățile statului român”
Deputatul de Olt, Mihai-Adrian Țiu se adresează direct premierului Bolojan și îl acuză pe acesta că simulează reforma administrației publice. În discursul său din cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, demnitarul oltean a subliniat faptul că nu există o transparență în ceea ce privește salariile BNR, ASF, ANRE si ANCOM, acestea fiind trecute la “secret” sau chiar au crescut cu 20%.
Parlamentarul oltean a solicitat din nou oprirea furtului din banii publici și îi solicită primului ministru al României, Ilie Bolojan, ca toate microbuzele școlare finanțate din fonduri europene trebuie să ajungă la copiii României.
„Domnule Prim-Ministru Bolojan, Din păcate, doar simulați reforma în agențiile si autoritățile statului român. Prin Legea salarizării nr. 153/2017 , in mod voit, salariile din BNR, ASF, ANRE si ANCOM au fost trecute la “secret”. De ce nu avem o transparență a acestor salarii? Propuneți o reducere cu 30% doar a salariile ASF, ANRE si ANCOM. De ce BNR a fost exclusă din această reformă? În timp ce salariile și pensiile românilor au fost înghetațe, salariile BNR au crescut cu 20%. De exemplu, Președintele ANRE are un salariu net lunar de 75.000 lei, Dupa tăierea de 30 % va avea un salariu net de peste 50.000 lei. Adica peste 20 de salarii minime pe economie. Si dublu față de salariul Președintelui României.
Aceasta este reforma pe care o propuneți? Niciun român plătit din bani publici nu trebuie să aibă un salariu mai mare decât salariul Președintelui României. Vă solicit public să opriți furtul din banii publici si să destructurați cartelurile ce funcționează in jurul administrației publice locale si centrale. Doar așa vom avea bani pentru investițiii în România. Domnule prim – ministru Bolojan, vă reamintesc, acum la inceputul anului scolar, toate microbuzele școlare finanțate din fonduri europene trebuie să ajungă la copiii României. Un popor Unit nu Poate fi Invins!” a fost discursul deputatului Țiu Mihai cu ocazia dezbaterii moțiunii de cenzură.
Marele Premiu pe scena internațională din Macedonia pentru Ansamblul Cununa din Șopârlița
Ansamblul „Cununa” din Șopârlița a obținut Marele Premiu la Secțiunea Ansambluri Internaționale, într-o seară cu adevărat memorabilă, în orașul Vinita, Macedonia.
În perioada 05 – 11 Septembrie, dansatorii Ansamblului ”Cununa” au participat la Festivalul Internațional „Istibanjsko Zdrvozina” . Evenimentul a fost organizat de Ansamblul Folk Kitka din Macedonia, iar portul, cântecul și jocul popular autentic din țara noastră au fost reprezentate cu mândrie de ansamblul din județul Olt.
Ansamblul Cununa din Șopârlița duce astfel tradiția românească pe scena internațională. Acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul și implicarea Coregrafului George Ghiță a lu’ Porumbelu și primarului comunei Șopârlița, Marijana Trepăduș, care au făcut toate demersurile necesare pentru a duce tradițiile populare pe scena internațională.
”Reprezentația Ansamblului Cununa din Șopârlița în orașul Vinita, Macedonia, a fost un adevărat spectacol al tradiției și sufletului românesc! Măiestrie, grație și implicare – toate unite de un singur țel: bucuria de a duce mai departe frumusețea folclorului autentic. Publicul din Vinita a aplaudat cu emoție fiecare pas, fiecare cântec, fiecare zâmbet. Ansamblul Cununa continuă să demonstreze că dansul popular este mai mult decât artă – este puntea care ne leagă de rădăcini și ne unește dincolo de granițe. Cultura ne unește, tradițiile ne îmbogățesc, iar dansul devine limbajul universal al prieteniei”, transmite Marijana Trepăduș, edilul comunei Șopârlița și un sprijin real pentru membrii ansamblului.

Cu sprijinul administrației publice locale, Ansamblul ”Cununa” a dus cu mândrie frumusețea portului popular românesc dincolo de granițe și a unit tradițiile mai multor popoare într-o singură horă a prieteniei și a bucuriei.
La festival au fost prezente ansambluri din întreaga lume: Macedonia, Ucraina, Bulgaria, Venezuela, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Ungaria, Croația, Marea Britanie, Moldova, Polonia, Belarus, Slovacia, Cipru, Kosovo, Republica Cehă, India, Algeria, Nigeria, Armenia, Kârgâzstan, Muntenegru și Mongolia.

Toalete publice moderne, montate în Slatina de echipa Dezvoltare Urbană
Lipsa toaletelor publice a reprezentat întotdeauna o problemă în Municipiul Slatina, iar acest lucru a fost semnalat tot mai des în ultimii ani de locuitorii orașului. Autoritățile locale cunosc această problemă și speră să o remedize în curând, în toate zonele din oraș.
Chiar dacă toaletele publice reprezintă un punct important în nivelul de civilizaţie al unei comunități, în Municipiul Slatina, acest lucru nu a reprezentat o prioritate până în prezent. Orașul este oglinda autorităților care îl administrează, iar actuala conducere a Primăriei Slatina pare să țină cont de acest aspect.
Echipa Dezvoltare Urbană monitorizează atent nevoile locuitorilor din fiecare cartier al orașului și a montat astăzi- 11 septembrie, trei toalete publice pe Străzile Trandafirilor, Drăgănești și Crișan, zone unde era necesar acest lucru.
”Astăzi au fost montate trei toalete moderne pe străzile Trandafirilor, Drăgănești și Crișan, destinate și persoanelor cu dizabilități, fiind special amenajate și pentru această categorie. Sperăm ca utilizatorii să păstreze în bune condiții aceste containere absolut necesare în zonele respective” , transmit reprezentanții Dezvoltare Urbană Slatina.







