6.7 C
Slatina
vineri, martie 20, 2026
No menu items!
spot_img
Acasă Blog Pagina 43

Casieria CAO din centrul orașului a fost complet reabilitată

Casieria din zona centrală a Municipiului Slatina, aflată pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, a fost reabilitată. Reprezentanții Companiei de Apă Olt anunță că toate punctele de lucru urmează să fie modernizate.

Fațada clădirii a fost renovată, iar spațiul interior a fost modernizat complet, fiind prevăzut cu grupuri sanitare refăcute integral și birouri modernizate.

”Continuăm modernizarea punctelor noastre de lucru! Casieria CAO din centrul orașului a fost complet reabilitată. Totodată, locuitorii județului Olt pot alege să primească factura online, direct pe adresa de e-mail sau prin intermediul aplicației mobile. Încurajăm clienții să utilizeze aplicația CAO Mobile – o soluție rapidă, comodă și sigură pentru a achita facturile direct de pe telefon, din confortul propriei locuințe”, a transmis George Ionică, Director General Compania de Apă Olt.

Mario De Mezzo mobilizează slătinenii să doneze sânge. Primăria Slatina, partener în campania ”Avem același sânge”

Campania Digi24 ”Avem același sânge” ajunge în Municipiul Slatina, miercuri- 25 iunie. Astfel, în intervalul orar 8:30-12:00, locuitorii orașului sunt așteptați de edilul Mario De Mezzo, la sediul Centrului Cultural ”Eugen Ionescu” să se alăture campaniei.

Slătinenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare să vină în sprijinul pacienților din întreaga țară, pentru care sângele poate face diferența între viață și moarte.

”Haideți să donăm sânge, miercuri, 25 iunie, în intervalul orar 08:30 – 12:00! Sunt mii de oameni care, anual, au nevoie de sânge și extrem de mulți oameni a căror viață este pusă în pericol pentru că în spitale nu există sânge suficient. Noi slătinenii, cei cărora ne pasă de cei de lângă noi, cărora ne pasă de oamenii din țara întreagă, vom fi aici pentru a dona sânge, în campania națională pe care digi o derulează împreună cu centrele de transfuzie din țară. Primăria Slatina este partener pentru că nu aș fi putut să avem această campanie în Slatina și să nu o susțin. Eu voi fi aici, voi dona și îi aștept pe toți slătinenii care vor să salveze o viață donând sânge!”, a fost mesajul transmis public de primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Persoanele care vor să ia parte la această campanie se pot înscrie la numărul de telefon 0249.439.434.

 

Condiții de admisibilitate la donarea de sânge

Donatorul de sânge este orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndepliniți următoarele condiţii:

-vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
-greutate peste 50Kg
-puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
-tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
-să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
-femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
-să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
-sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice,boli hepatice,boli endocrine

Donatorii nu trebuie să aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:

-TBC
-sifilis
-malarie
-epilepsie si alte boli neurologice
-boli psihice
-bruceloză
-ulcer
-diabet zaharat
-boli de inimă
-boli de piele: psoriazis, vitiligo
-miopie forte peste (-) 6 dioptrii

-cancer

-hepatită (de orice tip)

 

Primăria Șopârlita, nevoită să impună un program restricționat de furnizare a apei

Din cauza consumului excesiv de apă înregistrat în ultima perioadă, Primăria Șopârlita este nevoită să impună un program restricționat de furnizare a apei în rețeaua publică. În urma unei măsuri luate de administrația publică locală, locuitorii comunei vor avea apă dimineața, în intervalul orar 07:30 – 09:30 și seara 19:30 – 21:30.

În urma controalelor efectuate de angajații primăriei au fost constatate nereguli precum stocarea apei în cantități mari în gospodării, utilizarea apei potabile pentru irigarea culturilor, dar și instalații de irigare prin picurare lăsate pornite permanent

Facem apel la responsabilitate și solidaritate din partea tuturor. Dacă nu respectăm aceste reguli minime de bun-simț, nu vom putea rezolva problema, iar soluția va rămâne doar utilizarea fântânilor proprii. Contăm pe sprijinul și înțelegerea locuitorilor comunei pentru a traversa cu bine această perioadă”, a transmis edilul comunei Șopârlița, Marijana Trepăduș.

Intervenții complexe în cadrul secției Ortopedie și Traumatolologie la Spitalul Județean de Urgență Slatina

Cu o echipă de șase medici, în cadrul Secției Ortopedie și Traumatolologie, la Spitalul Județean de Urgență Slatina se realizeză intervenții chirurgicale complexe datorită implicării și profesionalismului medicilor pe care unitatea medicală îi are în prezent. 

Un număr de 1.406 pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale și întervenții chirurgicale în anul 2024. Spitalul Județean de Urgență Slatina a avut mereu sprijinul Consiliului Județean Olt, pentru care, investițiile în sănătate sunt de fiecare dată o prioritate.

Dr. Cătălin-Ionuț Duican, medic șef al Secției Ortopedie și Traumatologie, cu o experiență de opt ani în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, vorbește despre dezvoltarea acestei specialități în cadrul unității medicale din Slatina.

”Această evoluție a fost posibilă atât datorită implicării și profesionalismului unei echipe de medici tineri, cât și sprijinului financiar oferit de Consiliul Județean Olt și de conducerea spitalului. În ceea ce privește achizițiile de aparatură, pot spune că funcționăm la momentul acesta cu o linie artroscopică și o linie de traumatologie și chirurgie generală. Pe parte de traumatologie simplă, medicii sunt mereu în prima linie în caz de accidente, pregătiți pentru orice intervenție, indiferent de oră sau zi, medicii noștri fac totul pentru binele pacienților, pentru că noi, suntem aici pentru Slatina, pentru județul Olt! Medicii sunt dispuși să vină de acasă din timpul liber în cazul intervențiilor urgente”, transmite Dr. Cătălin-Ionuț Duican, medic șef al Secției Ortopedie și Traumatologie în cadrul SJU Slatina.

 

28 iunie- moment istoric la Slatina: Inaugurarea Bazei Sportive ”Ion Pârvulescu”

O nouă misiune îndeplinită pentru edilul Mario De Mezzo. Într-un timp record, Baza sportivă ”Ion Pârvulescu” va fi inaugurată cu un meci demonstrativ care va rămâne cu siguranță în inima slătinenilor, sâmbătă -28 iunie, ora 18:00.

În doar trei luni de zile, un loc uitat și plin de ruine a fost transformat de autoritățile locale din Slatina într-o bază sportivă modernă, în cadrul unui proiect de suflet al edilului Mario De Mezzo.

La cei 85 de ani pe care urmează să îi împlinească anul acesta, visul profesorului Ion Pârvulescu, cel care a antrenat zeci de generații, continuă. Baza sportivă îi va purta numele, în semn de recunoștință.

Nume care au scris istorie, printre care, Gică Craioveanu, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Ovidiu Burcă și Ionuț Luțu  vor fi prezenți la inaugurarea bazei sportive. Anunțul a fost făcut chiar de edilul Mario De Mezzo.

”Pe 28 iunie, la Slatina, nu doar inaugurăm o bază sportivă. O onorăm!

Gică Craioveanu, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Ovidiu Burcă, Ionuț Luțu și mulți alții – nume care au scris istorie, dar care își amintesc și azi cine le-a oferit primul fluier de început, vor fi prezenți la inaugurarea bazei cu numele domnului profesor.

Un moment de recunoștință către domnul profesor Ion Pârvulescu, care, la cei 85 de ani împliniți în acest an, a trăit să-și vadă visul conturat în iarbă, porți, tribune și generații. Să-i fie împlinirea pe măsura vieții pe care a dăruit-o fotbalului. Să-i fie bucuria pe măsura sclipirii din ochii celor pe care i-a antrenat. Astăzi, pe o bază sportivă modernă ce-i poartă numele, visul lui continuă.

Pe teren, alături de copii, cu toții purtăm mai departe pasiunea, disciplina și noblețea pe care le-a sădit generațiilor de fotbaliști care au pus Slatina pe harta lumii sportive. Ion Pârvulescu este mai mult decât un antrenor. O școală. O poveste. Un destin”, a fost mesajul transmis de primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

CSM Slatina susține performanța în natație. Nouă copii calificați la Campionatul Național de înot

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează, în perioada 21-22 iunie, la Reșița, Campionatul Național de înot pentru copii de 10 ani. Competiția se va desfășura la Bazinul Olimpic din Reșița.

Clubul Sportiv Municipal Slatina va avea 9 copii în această competiție și a transmis și un mesaj de susținere pentru aceștia:

”Să le urăm succes copiilor noștri în următoarea competiție! Fiecare braț, fiecare cursă, fiecare secundă contează. Hai să fim alături de ei și să le trimitem toată energia noastră bună! Toți copiii sunt antrenați de antrenorii Chiriac Bogdan și Ionescu Claudiu”, a fost mesajul transmis public pe pagina oficială a clubului.

Cei 9 copii calificați (5 fete și 4 băieți) din cadrul secției de natație a CSM Slatina sunt:  Barbu Maria Mihaela, Barbu Sara Gabriela, Chiș Siena Maria, Dinica Maya Georgiana, Preoteasa Amalia Maria, Prica Denis Florin, Raicea Petru Vladimir, Șoarece Andrei Claudiu, Vedere Matias Gabriel.

Competiția va fi transmisă live pe pagine de Facebook a FRNPM și pe site-ul www.frnpm.ro

PROGRAMUL COMPETIȚIEI

Sâmbătă, 21.06.2025 Duminică, 22.06.2025
Încălzire 16:00-16:45 Încălzire 08:30-09:15
Reuniunea 1, ora 17:00 Reuniunea a 2-a, ora 09:30
  1. 50m spate fem.
7.   50m bras fem.
  1. 50m spate masc.
8.   50m bras masc.
  1. 50m fluture fem.
9.   50m liber fem.
  1. 50m fluture masc.
10. 50m liber masc.
Festivitate de premiere Festivitate de premiere
  1. 4x50m liber fem.
11. 4x50m mixt fem.
  1. 4x50m liber masc.
12. 4x50m mixt masc.
Festivitate de premiere Festivitate de premiere

 

PROBELE COMPETIȚIEI

50m Liber, 50m Spate, 50m Bras, 50m Fluture, 4x50m Liber și 4x50m Mixt

PUNCTAJ

Se vor acorda puncte primilor 8 clasaţi în probele individuale după sistemul 9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 puncte, iar pentru ştafete punctaj dublu.

CLASAMENTE

Individual si de ștafetă, pe an de naştere, probe şi sexe. Pe echipe, prin cumularea punctelor obţinute de sportivi în probele individuale şi de ştafeta.

TITLURI ȘI PREMII

Locurile I în probele individuale şi de ștafetă vor primi titlul de CAMPION NAȚIONAL – medalii si diplome, locurile II si III – medalii si diplome, iar locurile IV-VI diplome.

Echipa clasată pe primul loc va primi cupă, diplomă şi titlul de ECHIPĂ CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ DE COPII 10 ANI.

Echipele clasate pe locul II şi III vor primi câte o cupă si o diplomă.

Gigel Știrbu îl acuză pe Nicușor Dan că nu se consultă cu poporul român

Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, îl acuză pe Nicușor Dan de luarea deciziilor în ceea ce privește măsurile fiscal-bugetare ale țării, fără consultare și fără transparență, ci direct sub aprobarea Comisiei Europene, căutând validare în afara granițelor țării.

Parlamentarul oltean a transmis un mesaj direct președintelui României, afirmând că, părerea românilor trebuie să fie pe primul loc, iar clasa politică trebuie să respecte în primul rând voința cetățenilor.

În opinia lui Gigel Știrbu, Nicușor Dan trebuie să se consulte cu poporul român cu privire la măsurile fiscal-bugetare care urmează să fie luate și nu să ceară validarea unor instituții din afara țării.

”Domnule Președinte, vă întreb cu respect și fără răutate: ce le puteți spune celor care acuză clasa politică de ruptură față de voința cetățenilor, în timp ce măsurile fiscal-bugetare ale țării sunt transmise spre validare în afara granițelor, înainte ca ele să fie discutate deschis cu poporul? Cum mai putem spera la o unire reală a celor două Românii cea care decide și cea care îndură dacă pașii importanți pentru viitorul nostru nu pornesc din încrederea oamenilor?

Vă vorbesc ca un om care v-a votat, care v-a făcut campanie și care s-a bucurat sincer când ați devenit Președintele României. Pentru că am crezut și încă vreau să cred că urmați calea firească, dreaptă, pentru țară.

Ce le puteți spune celor care, pe 18 mai, ne-au reproșat tuturor, celor din clasa politică, că marile decizii se iau fără consultare, fără transparență, fără o minimă asumare națională și direct sub aprobarea Comisiei Europene?

Dacă mandatul dvs. continuă în această manieră în care măsurile fiscal-bugetare sunt transmise spre validare externă, înainte de a fi cu adevărat asumate de către și în fața cetățenilor români cum mai putem vorbi despre o Românie unită?

Sunt oameni care, în funcție de responsabilități, și-au făcut datoria. Dar când răspunderea finală nu mai e în fața poporului, ci în fața unor instituții din afară, încrederea se rupe. Și odată ruptă, e greu de refăcut.

Vreau să cred că totul a fost o scăpare. Nu un început de obișnuință.

România are nevoie de asumare, nu de delegare. De curaj politic, nu de proceduri impersonale.

Dumnezeu să ne ajute să nu ne abatem de la drumul drept și să nu uităm niciodată cine ne-a dat încrederea și cui trebuie să răspundem: poporului român”, a fost mesajul transmis public de deputatul Gigel Știrbu.

Marius Oprescu: ”Nu ratăm nicio sursă de finanțare când vine vorba de sănătate”

Consilierii județeni au aprobat miercuri-18 iunie, în cadrul ședinței Consiliului Județean Olt,  proiectul „Dotarea Spitalului Județean de Urgență Slatina cu echipamente de investigații și tratament pentru pacienții critici cu AVC”, cu finanțare europeană nerambursabilă – FEDR, prin Programul Sănătate. Valoare totală a proiectului este de  29,1 milioane lei.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Olt, acest proiect reprezintă un pas concret spre un spital mai bine echipat, medicină de urgență mai eficientă și un județ mai bine pregătit să salveze vieți. Totodată va crește capacitatea unității medicale de investigații și tratament, într-un mediu sigur și conform standardelor de calitate.

„Nu ratăm nicio sursă de finanțare când vine vorba de sănătate. Investim în echipamente care salvează vieți, pentru ca pacienții să beneficieze de îngrijire rapidă, corectă și sigură. Ne ținem promisiunea de a interveni la timp acolo unde fiecare minut contează – în lupta cu AVC-ul și în sprijinul pacienților aflați în stare critică”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Proiectul vizează dotarea cu echipamente medicale performante pentru UPU, Neurologie, ATI, Radiologie și Laboratorul de analize, dar și înființarea unei unității de Accidente Vasculare Cerebrale Acute (UAVCA) în cadrul secţiei Neurologie, cu toate dotările necasare  pentru persoane cu dizabilități.

Primarul Florin Cîrstea acordă ”trusoul pentru nou-născuți”

Pentru a susține familiile tinere care îmbogățesc comunitatea locală, Primăria Brebeni acordă ”trusoul pentru nou-născuți”, în valoare 2000 lei.

Primarul Florin Cîrstea își respectă promisiunile făcute locuitorilor comunei Brebeni. Va acorda un stimulent financiar de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut din localitate, proiectul fiind depus încă de acum 4 ani și respins de fosta administrație publică locală.

Prin toate acțiunile demarate Florin Cîrstea a demonstrat că problemele comunității locale pe care o reprezintă au devenit o prioritate. Edilul susține orice măsură prin care familiile pot oferi un trai mai bun copiilor, pentru încurajarea creşterii natalităţii şi a rămânerii familiilor tinere în localitate.

”Am promis, am rezolvat. Este proiectul meu de suflet care a fost depus in urma cu 4 ani și a fost respins de fosta administratie. Astăzi, beneficiarii proiectului meu sunt: Anays Ștefania, Ionuț Fabian și Sienna Azaleea Vanessa. Acest gest simbolic reflectă grija și implicarea administrației locale în sprijinirea celor mai mici membri ai comunității noastre și a părinților acestora, marcând un moment important în viața fiecărei familii. La mulți ani fericiți și binecuvântați împreună!” a fost mesajul transmis public de primarul comunei Brebeni, Florin Cîrstea.

Stimulentul financiar va fi acordat o singură dată, pentru fiecare nou-născut, în baza unei cereri care poate fi depusă de către unul dintre părinți la  compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Brebeni.

Noi oportunități de investiții pentru Slatina

Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina, s-a întâlnit miercuri-18 iunie, cu Excelența Sa Jean Gerard Cornet D’Elzius, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Belgiei în România pentru a discuta despre atragerea unor potențiale investiții și parteneriate economice în Slatina.

Scopul întâlnirii a fost atragerea de noi parteneriate economice pentru Municipiul Slatina, în vederea conturării unor oportunități pentru dezvoltarea mediului economic local. Edilul Mario De Mezzo afirmă că interesul investitorilor străini arată că Slatina este un oraș cu potențial beneficiind de o economie diversificată și o infrastructură în dezvoltare.

”Întâlniri care deschid noi oportunități pentru Slatina! Împreună cu domnul Alain Schodts, director executiv BEROCC, și Roberto Musneci, președintele CCIR, discuțiile au vizat potențiale investiții în Slatina și modalități de a atrage noi parteneriate economice. Dialogul a fost constructiv, promițător și orientat spre viitor. S-au conturat direcții clare pentru dezvoltarea mediului economic local, iar interesul investitorilor străini reprezintă un semnal important pentru potențialul orașului nostru”, a transmis primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.