8.1 C
Slatina
vineri, martie 20, 2026
No menu items!
spot_img
Acasă Blog Pagina 49

Ziua Eroilor, comemorată la Caracal

Aniversată anual, în cea de-a patruzecea zi de la Paşte, Ziua Eroilor a fost comemorată joi, de Înălţare, de către autorităţile locale din municipiul Caracal.

Ceremonialul a debutat cu o slujbă religioasă, urmată de depunerea de coroane şi jerbe de flori, în memoria eroilor ţării. Evenimentul comemorativ s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

„Cu ocazia Sfintei Sărbători a Înălțării Domnului Isus Hristos comemorăm și Ziua Eroilor. Îmi doresc să ne oprim din ritmul cotidian pentru a aduce un pios omagiu tuturor celor care, de-a lungul istoriei, au pus patria mai presus de propria viață. Să ne înclinăm cu respect în fața memoriei eroilor noștri – ostași cunoscuți și necunoscuți, luptători pentru libertate și unitate națională”, a fost mesajul transmis de Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.

„Olimpiada Liceelor” revine la Slatina. Consilierii locali au aprobat regulamentul competiției

Consilierii locali ai Municipiului Slatina au votat în cadrul ședinței de marți- 27 mai, proiectul de hotărâre referitor la aprobarea regulamentului și cheltuirea sumelor pentru organizarea programului de stimulare a performanței „Olimpiada Liceelor”, destinat elevilor din unitățile de învățământ liceal din municipiul Slatina.

Primăria Slatina a alocat suma de 830.000 lei pentru organizarea competiției „Olimpiada Liceelor”. Cheltuielile aprobate vor acoperi materiale promoționale, premii, logistică, echipamente, precum și alte cheltuieli necesare bunei desfășurări a întregului program.

Evenimentul include o serie variată de competiții, precum: fotbal, baschet, tenis de masă (fete și băieți), concursuri de Miss și Mister, interpretare muzicală, desen, graffiti, dans, precum și activități de voluntariat ce vizează dezvoltarea abilităților practice ale elevilor. Prin participarea la aceste activități, liceenii sunt încurajați să-și valorifice potențialul, să-și susțină cu mândrie liceul și să dobândească valori precum perseverența, spiritul de echipă, implicarea civică și corectitudinea în competiție.

”Pentru municipiul Slatina, organizarea acestui program este o ocazie de promovare a tinerilor, a educației, a sportului și a colaborării între instituțiile școlare, administrația locală și societatea civilă. Evenimentul contribuie la consolidarea unei comunități moderne și dinamice și poate deveni o tradiție locală anuală, întărind sentimentul de apartenență și mândrie locală. Ținând cont de: – implicarea Consiliului Local și a Primăriei municipiului Slatina în susținerea performanței școlare și extrașcolare, prin recompense simbolice și recunoaștere publică; – prevederile H.C.L. nr. 128/14.04.2025 privind aprobarea programului „Programe și proiecte culturale, educative și manifestări sportive pe anul 2025”, în cadrul căruia a fost prevăzută desfășurarea programului „Olimpiada Liceelor”;

Pentru organizarea „Olimpiadei Liceelor” a fost alocată suma de 830.000 lei. Cheltuielile aprobate vor acoperi: materiale promoționale, premii, logistică, echipamente, precum și alte cheltuieli necesare bunei desfășurări a programului. Prezenta inițiativă urmărește aprobarea unui program local de stimulare a performanței școlare prin acordarea de sprijin material și/sau financiar elevilor și instituțiilor de învățământ liceal care obțin rezultate deosebite în cadrul Olimpiadei Liceelor. Demersul are la bază necesitatea încurajării excelenței în educație, susținerii elevilor merituoși și promovării unei competiții constructive între unitățile de învățământ preuniversitar.

Prin adoptarea acestui program: se recunoaște și se valorifică munca elevilor și cadrelor didactice implicate în obținerea performanței, se consolidează parteneriatul dintre administrația publică locală și unitățile de învățământ, se contribuie la creșterea prestigiului educațional al municipiului în plan regional și național, se stimulează implicarea activă a tinerilor în activități extracurriculare și de reprezentare a comunității locale”, se arată în proiectul de hotărâre.

 

Deputatul de Olt, Mihai-Adrian Țiu: ”Doar parlamentarii S.O.S. România au protestat”

Astăzi în Parlament, la ședința de depunere a jurământului pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, mai mulți parlamentari S.O.S România s-au ridicat în picioare și s-au întors cu spatele în timpul discursului președintelui CCR, Marian Enache, ca formă de protest. 

Potrivit deputatului oltean, Mihai Adrian Țiu, doar parlamentarii S.O.S. România au protestat, iar partidul AUR nu a participat la ceremonia de la Palatul Parlamentului.

Parlamentarii S.O.S. România s-au întors cu spatele în momentul în care președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a prezentat decizia CCR cu privire la validarea mandatului lui Nicușor Dan, în urma alegerilor prezidențiale din data de 18 mai, considerându-l pe acesta vinovat pentru loviturile de stat din ultimele luni, și distrugerea statului de drept.

”Astăzi doar parlamentarii S.O.S. România au protestat. Parlamentarii AUR nu au fost în sală. De aceea, zeci de locuri sunt neocupate, lângă parlamentarii S.O.S. România. Din păcate, o parte a presei a ales să prezinte denaturat ceea ce s-a petrecut astăzi în Parlamentul României. S.O.S. ROMÂNIA este singura opoziție din Parlamentul României, fiind singurul partid ce a luat atitudine față de mascarada învestirii unui președinte ilegitim”, a fost mesajul transmis public de către deputatul S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni-26 mai, Partidul S.O.S. România nu a participat la învestirea lui Nicușor Dan din mai multe motive, printre care și acela că, președinta partidului, Diana-Iovanovici Șoşoacă, a fost oprită în mod abuziv de către CCR să candideze.

”Partidul S.O.S. România NU va participa luni 26 Mai a.c. la învestirea lui Nicușor Dan din următoarele motive:1. Alegerile prezidențiale sunt lovite de nulitate absolută din data de 5 Octombrie 2024, când Președinta Partidului S.O.S. România, doamna avocată și eurodeputată Diana-Iovanovici Șoşoacă, a fost oprită în mod abuziv de către CCR să candideze, chiar dacă indeplinea toate condițiile prevăzute de lege.

2. Partidul S.O.S. România este singurul partid parlamentar căruia Sistemul nu i-a permis să aibă candidat la alegerile prezidențiale, nici în anul 2024 și nici în anul 2025.

3. Atât în 2024 cât și în 2025 membrii Partidului S.O.S. România au strâns de fiecare dată peste 300.000 de semnături pentru candidatura Doamnei Diana-Iovanovici Șoşoacă, în total peste 600.000 de semnături.

4. A fost încălcat brutal nu doar dreptul DE A FI ALEASĂ al doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă dar și dreptul DE A ALEGE al membrilor, simpatizanților și votanților Partidului S.O.S. România.

5. În cursa pentru funcția supremă în Statul Român au rămas doar candidații validați de Sistem iar alegerile prezidențiale au fost inevitabil câștigate de Sistem.

6. Pe cale de consecință, NU vom valida prin participarea noastră rezultatul acestor alegeri prezidenţiale neconstituționale si ilegale, al căror rezultat a fost falsificat de intervenția brutală și abuzivă a Curții Constituționale a României și a Biroului Electoral Central, dar si a altor puteri straine si servicii secrete straine.

7. Partidul S.O.S. România rămâne principalul partid de opoziție și vom lupta pentru restaurarea democrației și restabilirea suveranității care potrivit Constituției aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte.

Cei care vor valida învestirea presedintelui ILEGITIM SI NECONSTITUȚIONAL al României lor, prin prezenta si participare, chiar dacă sunt demnitari S.O.S. ROMÂNIA, vor fi considerați TRADATORI DE NEAM SI ȚARĂ ȘI VOR SUFERI CONSECINTELE FAPTELOR LOR”, se arată în comunicatul de presă, postat pe pagina oficială de facebook a președintelui Partidului S.O.S România, Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă.

O nouă investiție importantă realizată de Consiliul Județean Olt

Un nou centru de îngrijire la standarde europene, construit de la zero în comuna Fălcoiu. Consiliul Județean Olt finalizează o investiție esențială în rețeaua de asistență socială. Săptămâna aceasta beneficiarii vor fi primiți în noul centru.

Este vorba despre Centrul de Îngrijire și Asistență Fălcoiu care dispune de un număr de 50 de locuri pentru persoane adulte cu dizabilități, având suprafața desfășurată de 2.737 mp.

”Clădirea este una modernă cu demisol, parter și etaj. Centrul cuprinde dormitoare prevăzute cu băi proprii, cabinete medicale, sală de tratamente, consiliere, recuperare, atelier, bucătărie și sală de mese. Există de asemenea și un foișor din lemn, spații verzi, alei pietonale, zone de relaxare și mișcare. Clădirea este prevăzută cu lift, grupuri sanitare adaptate, sistem termic nou și toate utilitățile necesare. Proiectul răspunde nevoii de a oferi condiții civilizate, sigure și demne celor care au nevoie de sprijin. Săptămâna aceasta beneficiarii vor fi primiți în noul centru – un loc care pune în prim-plan respectul pentru om. Investițiile în asistența socială sunt dovada unei administrații care pune oamenii în centrul ei, transformând fiecare leu alocat în grijă, siguranță și demnitate”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Olt.

Liderii PNL au sărbătorit istoria la Vila Florica

Liderii Partidului Național Liberal (PNL) și-au dat întâlnire sâmbătă- 24 mai, la Vila Florica din Ștefănești, județul Argeș, pentru a marca 150 de ani de la fondarea partidului.

Ca în fiecare an, liberalii s-au adunat la Muzeul Național Brătianu pentru a reconfirma valorile și tradițiile partidului care a construit România modernă.  La întâlnire au fost prezenți președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Slatina, primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo alături de alți reprezentanți ai organizației politice județene.

”Astăzi, la Vila Florica din Ștefănești, locul în care s-au scris pagini decisive din istoria României moderne, am trăit un moment cu adevărat emoționant: aniversarea a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Acolo, în inima Argeșului, unde familia Brătianu a gândit și a construit România europeană, am simțit din nou puterea valorilor în care credem.

Valorile pe care a fost clădit PNL, patriotism luminat, modernizare, atașamentul față de democrațiile occidentale și apartenența fermă la Europa, sunt la fel de relevante și azi. Le apărăm cu hotărâre, mai ales acum, când liderii populiști încearcă să semene dezbinare, să pună sub semnul întrebării direcția europeană a României și să izoleze țara de partenerii ei naturali. Dacă vorbim despre istoria PNL, și este bine că facem acest lucru, trebuie să ne amintim că Brătienii au văzut mereu statele democratice drept aliații naturali ai României.

Sărbătorim 150 de la înființarea PNL imediat după alegerile prezidențiale, într-un moment de răscruce în care cetățenii își pun din nou încrederea în ideea că România poate fi condusă de politicieni onești, eficienți și care să dea dovadă de transparență. Este un semnal clar că oamenii vor un guvern serios, cu un program de reforme adevărate și cu lideri care pun binele comun înaintea interesului personal și PNL trebuie să se implice pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor”, a transmis președintele PNL Olt, Gigel Stirbu.

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Ionel Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, senatori și deputați PNL, primari liberali, consilieri locali și reprezentanți din toate colțurile țării, au fost prezenți pentru a celebra un secol și jumătate de la înființarea partidului care a întregit România.

 

Gigel Știrbu, mesaj la 150 de ani de la înființarea PNL: ”Din 1875 ne aflăm în slujba românilor”

Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a transmis astăzi, 24 mai, la împlinirea a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, un mesaj cu profundă semnificație și a vorbit despre importanța pe care au avut liberalii în istoria României, de la înființarea ca organizație politică și până în prezent. 

Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la data de 24 mai 1875, atunci când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.

De-a lungul timpului, liberalii au luat parte la unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României și au obținut independența țării. Partidul Național Liberal  a susținut cu succes aderarea României la UE și la NATO, iar astăzi, țara noastră este parte din comunitatea euro-atlantică pentru că liberalii au militat și au acționat mereu către acest obiectiv, potrivit mesajului transmis public de Gigel Știrbu, care este membru al Partidului Național Liberal de 30 de ani.

”Din 1875 ne aflăm în slujba românilor și de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.

Am condus țara în cele mai grele momente și am obținut cele mai mari rezultate, așa că putem spune, fără să greșim, că liberalismul este fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la data de 24 mai 1875, atunci când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.

În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența. După dobândirea independenței, guvernul condus de Ion C. Brătianu a pus bazele României moderne, asigurând o nouă Constituție dar și dezvoltarea economiei și a infrastructurii.

La 9 mai 1877, ȋn faţa Adunării Deputaţilor, mare liberal Mihail Kogălniceanu declara: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare. Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă.”

În 1918, la finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au reunit cu România. Ion I.C. Brătianu, președintele PNL și premierul României, a condus atât negocierile pentru intrarea României în război, cât și delegația României la tratativele de pace de la Paris.

Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat o nouă Constituție, printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală. În perioada guvernărilor PNL, România a avut una din cele mai mari creșteri economice din lume (aproximativ 5.5%/an) și înregistra excedent bugetar.

După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a dizolvat partidele politice democratice, inclusiv PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale.

În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.

Pentru PNL, România modernă înseamnă România Europeană. De la începuturile sale și mai ales în ultimii 35 de ani, PNL a ales Europa, a mers mereu spre Europa și a susținut cu succes aderarea noastră la UE și la NATO. Astăzi România este parte din comunitatea euro-atlantică pentru că PNL a militat și a acționat mereu către acest obiectiv.

La 150 de ani, suntem același partid: al inițiativei, al construcției, al responsabilității. Și vom continua. Pentru România. Pentru viitor”, a tranmis printr-un mesaj public, președintele PNL Olt, deputatul Gigel Șirbu.

Primul președinte al Partidului Național Liberal (24 mai 1875 – 4 mai 1891) și membru fondator, Ion C. Brătianu este unul dintre făuritorii României Moderne. Acesta a obținut independența României, a coordonat eforturile de război ale României și și-a asumat conducerea Ministerului de Război în timpul Războiului de Independență Sub guvernarea lui Ion Brătianu România a devenit Regat în 1881 și a obținut autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885. A fondat Academia Română, Banca Națională a României, Bursa de Valori, a introdus oficial principiul responsabilității ministeriale și pe cel al simplității și preciziei legislative.

Ion C. Brătianu este autorul doctrinei liberale „Prin noi înșine” prin care statul român a susținut dezvoltarea capitalului și industriei naționale românești; a adoptat un nou tarif vamal în 1886 și, la 12 mai 1887, Legea pentru ajutorul industriei naționale.

Accident rutier pe Centura de Nord a Craiovei

Trafic rutier blocat joi seara pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei ca urmare a unui eveniment rutier produs între un autoturism şi o betonieră. A fost solicitat elicopterul SMURD.

Din nefericire, două persoane și-au pierdut viața.

În seara zilei de joi- 22 mai, în jurul orelor 19.20, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei.

Conducătorul autoturismului, un tânăr în vârstă de 28 de ani și un pasager în vârstă de 34 de ani și-au pierdut viața. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 F, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 49 de ani, din județul Argeș. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului și un bărbat de 34 de ani, pasager în autoturism au decedat, conducătorul ansamblului de vehicule fiind transportat la spital”, transmite IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Asistenții sociali din cadrul spitalului din Slatina, îngeri pentru sute de pacienți

Zilnic, sute de pacienți trec pragul Spitalului Județean de Urgențe Slatina. Dintre aceștia, câteva zeci sunt cazuri sociale, de care au grijă cei 5 asistenți sociali, devenind ”Îngerii nevăzuți” ai pacienților.

Doar pe parcusul anului 2024 au fost ajutați peste 1260 de pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Slatina, fără documente, fără locuințe, copii și bătrâni abandonați sau alte cazuri sociale. De toate aceste cazuri sociale s-au ocupat 5 asistenți sociali din cadrul Unității de Primire Urgențe și din cadrul Secției Boli Infecțioase, care au devenit  ”Îngerii nevăzuți” ai pacienților.

”În doar două luni, peste 200 de pacienți au beneficiat de sprijin și consiliere acordate de asistentul social din Compartimentul de Asistență Socială, compartiment nou înființat în structura spitalului. Activitatea asistentului social se vede în timp. El este cel care ascultă când nimeni nu are timp, aduce alinare și caută soluții pentru ca pacientul să aibă o viață mai bună după externare sau îi ajută să își recapete documentele de identitate sau să aibă o casă. Caută soluții împreună cu autoritățile locale, din localitatea de domiciliu a pacientului pentru susținerea financiară a acestuia, măcar pe durata tratamentului. Asistenții sociali se ocupă de integrarea, reabilitarea și sprijinul de durată pentru mame, copii sau bătrâni aflați în dificultate. Ei aduc speranța și vindecarea pentru zeci de suflete care ajung la Spitalul Județean de Urgență Slatina! Respect pentru toți asistenții sociali din spitale – eroii discreți ai fiecărei vindecări”, a transmis conducerea Spitalului Județean de Urgențe Slatina.

Educația, o prioritate pentru Mario De Mezzo. Politehnica Bucureşti va deschide o filială în Slatina

Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo a participat joi- 22 mai, la festivitatea de absolvire a promoției 2021–2025 a extensiei Slatina a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Edilul este convins că Slatina strălucitoare înseamnă și excelență în educație și că această  excelență nu se clamează, se construiește.

„Faptul că sunteți a 22-a generație de absolvenți este construit pe credibilitatea pe care cele 21 de generații anterioare au oferit-o acestei facultăți. Acum, și dumneavoastră aveți responsabilitatea de a continua să clădiți această credibilitate local, județean și național. Sunt convins că ați primit instrumentele necesare pentru a reuși, iar Primăria Slatina, dar și eu vă vom fi mereu alături, atât instituțional, cât și personal”, le-a transmis edilul absolvenților.

Administrația publică locală a reușit semnarea protocolului de predare a spațiilor necesare pentru înființarea unei extensii a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București în Municipiul Slatina. Procesul a fost întârziat cu aproximativ un an după ce clădirile care ar fi trebuit puse la dispoziția unității universitare au fost date inițial în administrarea DGASPC Olt.

”Susținerea învățământului superior nu se oprește aici. O altă etapă importantă în consolidarea mediului academic slătinean este legată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Cu un an de întârziere de la anunțul (făcut de fosta administrație în plină campanie electorală) privind înființarea unei extensii Politehnica în Slatina, actuala administrație a reușit deblocarea situației și semnarea protocolului de predare a spațiilor necesare. Asta după ce, paradoxal, imediat după acel anunț festiv, aceleași spații au fost date în administrarea DGASPC Olt, blocând în fapt procesul de implementare”, a declarat Mario De Mezzo.

Clădirile au fost recuperate și puse la dispoziția partenerilor de la Politehnica, astfel încât pregătirile pentru anul universitar vor începe în condiții optime.

„Suntem parteneri pe termen lung ai mediului universitar și credem că o Slatina strălucitoare înseamnă tineri bine pregătiți, educație de calitate și sprijin real, nu doar declarații”,  a mai transmis Mario De Mezzo.

O nouă generație de absolvenţi la USAMV Slatina

O nouă promoţie de studenţi a absolvit cursurile Facultăţii de Management şi Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti – Filiala Slatina. 

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV – filiala Slatina a organizat festivitatea de premiere pentru a 22-a generație de studenți. Un număr de 76 de tineri absolvenți au marcat joi- 22 mai, în cadrul unei festivități speciale, momentul absolvirii.

La evenimentul organizat în amfiteatrul universității au fost prezenți studenți, profesori, conducerea facultății și reprezentanți ai instituțiilor publice locale și județene: Marius Mincu – decan USAMV București, Victor Tița – director USAMV Slatina, primarul Municipiului Slatina – Mario De Mezzo și președintele Asociației Tinerilor Fermieri din județul Olt, Florin Ciobanu.

Ceremonia de absolvire a început, conform tradiţiei universitare, prin intonarea, de către cei prezenţi, a im­nului „Gaudeamus Igitur” și a continuat cu un discurs plin de emoție și semnificație al directorului USAMV Slatina, Victor Tița, fără sprijinul și implicarea căruia, festivitatea de astăzi nu ar fi existat.

”Ne aflăm astăzi la celebrarea promoției a 22-a din cadrul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală- Filiala Slatina. O promoție care, prin perseverență, prin ambiție, prin concentrare a reușit să parcurgă cei patru ani ai facultății și să ajungă în acest punct al celebrării. Este o onoare deosebită ca noi, cei care ne aflăm în fața dumneavoastră, să venim cu un mesaj de încurajare la încheierea celor patru ani, la absolvirea acestora. Mai aveți un singur pas, acela de a trece examenul de licență și vreau să vă transmit un gând, un cuvânt care să va susțină. În același timp, trebuie să reținem că, învățarea nu se încheie niciodată. Avem această obligație, ca for academic, să vă îndemnăm să păstrați curiozitatea care vă face să vă educați. Anul acesta facultatea noastră împlinește 26 de ani de funcționare, fiind un pol universitar care are o mare responsabilitate față de comunitatea locală, județeană, națională, dar mai ales o responsabilitate de a spune că învățarea nu se încheie niciodată și de a oferi mijloacele necesare astfel încât dumneavoastră studenții să continuați…26 de ani nu sunt puțini și se leagă de oameni care s-au dedicat. Este astăzi o zi a bucuriei și nu putem decât să susținem această celebrare. Un număr de 76 de absolvenți din cei 100 care s-au înscris demonstrează că se poate, prin perseverență. Tot raportându-mă la cifre, au susținut aproape 100 de examene și evaluări și nu este puțin lucru. Acestă promoție de absolvenți se adaugă unei comunități de peste 1518 de absolvenți la învățâmânt la zi și peste 3000 de absolvenți ai învățământului la distanță, pe parcursul a 26 de ani. Mă uit cu mândrie și la cei 45 de profesori care i-au susținut pe studenți în fiecare an universitar!”, a transmis Victor Tița, directorul USAMV Slatina.

Mario De Mezzo a declarat că Primăria Slatina va susține în continuare filiala Slatina a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București.

”Îi felicit pe absolvenții de astăzi și nu pot decât să le urez succes și la ultimele examene pe care le mai au de dat. Vreau să vă spun că, faptul că sunteți a 22- a generație de absolvenți este construit pe credibilitatea pe care primele 21 de generații au dat-o acestei facultăți. Dumneavoastră, studenții, aveți responsabilitatea de a continua să clădiți această credibilitate, atât în plan local, cât și în plan județean și național. Misiunea dumneavoastră nu este neapărat ușoară, însă, am convingerea că profesorii pe care i-ați avut, împreună cu domnul director, Victor Tița, care este mai mult decât profesor, v-au dat instrumentele necesare pentru a continua să construiți prin profesionalismul dumneavoastră pe care îl veți arăta în lucrurile pe care le veți face, să construiți în continuare acestă credibilitate a facultății. Vă urez succes atât în cadrul examenelor, cât și în parcursul profesional pe care îl veți avea ca urmare a absolvirii acestei facultăți. Vreau să vă spun că, indiferent cu ce vă poate ajuta, Primăria Slatina, dar și eu, atât instituțional, cât și personal, vă stăm la dispoziție. Mult succes tuturor!”, a fost mesajul transmis de primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Decanul USAMV București, Marius Mincu a transmis de asemenea sincere felicitări absolvenților și a apreciat întregul efort depus, în fiecare an, de conducerea facultății din Slatina.

”Imaginea de astăzi este pentru mine una foarte frumoasă. Este o imagine a succesului și în primul rând a succesului studenților care au reușit. Astăzi despre asta este vorba și ne gândim ce au însemnat acești patru ani pentru studenții care au depus tot efortul să ajungă aici. Îi felicit pe studenți și mă bucur că am ocazia să sărbătorim astăzi ce de-a 22-a promoție de absolvenți și totodată 26 de ani de existență a facultății noastre în Municipiul Slatina. Un număr mare de ani, spun eu, pentru comunitatea din județul Olt pentru că, acești 26 de ani înseamnă un număr impresionant de absolvenți care, consider eu că, deja se află în câmpul muncii în județul Olt sau în România. Facultatea este un pion foarte important pentru dezvoltarea  județului Olt și a întregii regiuni, oferind șansa la educație tinerilor care poate nu au posibilitățile financiare necesare să meargă în alte centre universitare mari. Ne aflăm aici pentru a contribui și a oferi acest acces la un învățământ superior, universitar. Domnul primar  Mario De Mezzo ne oferă necondiționat  sprijinul, iar acest parteneriat aduce valoare adăugată unității de învățământ universitar din județul Olt și reflectă faptul că, la nivel județean este înțeles efortul pe care noi îl facem în această comunitate. Mediul academic reprezintă spațiul unde cu toții vrem să construim un viitor mai bun, iar acesta este rolul nostru cel mai important… Este astăzi succesul directorului Victor Tița și a întregii echipe de aici de la Slatina care au oferit mereu suport necondiționat studenților. Și în următorul an vor fi alocate 100 de locuri pentru facultatea din Slatina, dintre care 47 de locuri vor fi la buget și 53 cu taxă”, a declarat decanul Marius Mincu.

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară București a fost fondată în 1852 și este un promotor al învățământului și științelor agricole din România, fiind una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior și de cercetare din țara noastră, care a debutat cu prima școală agronomică din România, Școala de la Pantelimon.