17.7 C
Slatina
luni, aprilie 28, 2025
No menu items!
spot_img
AcasăActualitatePreședintele CJ Olt, Marius Oprescu: „Slatina este singurul municipiu, reședință de județ...

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu: „Slatina este singurul municipiu, reședință de județ din România, care nu are gunoiul pe colectare selectivă”

La finalul ședinței ordinare de joi-27 februarie, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a făcut declarații referitoare la informațiile apărute în spațiul public privind creșterea taxei de gunoi în ceea ce privește localitățile din județul Olt, dar și referitor la taxele pentru gunoi pe care locuitorii municipiului Slatina le plătesc în prezent.

Marius Oprescu a declarat că municipiul Slatina nu are în prezent serviciul de colectare selectivă implementat, fiind singurul municipiu, reședință de județ din România, care gunoiul nu se colectează selectiv, motiv pentru care, slătinenii nu pot beneficia de o taxă de salubrizare mai mică cu 30%. Acesta a adus din nou în discuție și faptul că primarul municipiuluin Slatina, Mario De Mezzo i-a mințit pe slătineni, atunci când le-a promis, în campaniile electorale că va oferi 5 metri cubi de apă gratuit, respectiv acordarea unui discount în facturile de apă.

„În primul rând, vreau să vă spun că nu Consiliul Județean a crescut acest preț, ci Adunarea Generală a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco, acolo unde Consiliul Județean Olt are un singur vot din 113, așa cum are și Primăria Slatina. Dacă vorbim de această creștere, da, ea trebuia făcută, pentru că ne obligă legea salubrității și, în același timp, un ordin al ANRSC-ului, de care v-am mai vorbit și în ceea ce privește Compania de Apă. Prețul trebuia crescut, pentru că nu te joci cu legea, chiar dacă ne convine sau nu ne convine. Atunci când legea spune să faci acest lucru, trebuie să-l faci. Legea spune că anual, cu indicele de inflație, ești obligat să ajustezi prețul serviciilor publice, de utilitate publică, pentru că altfel, în primă fază, riști amenzi și poți să ajungi până la suspendarea licenței de operare în ceea ce privește managementul deșeurilor.

În al doilea rând, vreau să vă spun că, Slatina ar fi putut să aibă o taxă cu aproximativ 30% mai jos pe persoană, dacă ar fi avut colectarea selectivă implementată. Slatina este singurul municipiu, reședință de județ din România, care nu are gunoiul pe colectare selectivă, pentru că, primarul nostru incompetent, în loc să stea pe Tik Tok, ar fi trebuit să finalizeze un proiect pe care administrația PSD l-a lăsat în implementare. N-a fost în stare să finalizeze acest proiect ân 8 luni de zile. Incompetență se numește. În loc să stea pe Tik Tok, putea să termine acest proiect și să-l implementeze. Numai la finalul anului trecut, Ministerul Mediului a avut penalități către Primăria Slatina de aproximativ un milion de lei, pentru că nu și-au atins țintele de colectare selectivă. Un milion de lei din banii slătinenilor. Mai exact, 930.000 de lei.

În al treilea rând, primarul incompetent mai este și mincinos. Știți foarte bine cum l-am prins cu minciuna că dă cei 5 metri cubi de apă și n-a putut să-i dea. Vorbea în campania de la locale. Că dă acel discount pe factură în campania de la parlamentare. Nu a putut să dea nimic până acum. Nu s-a ales nimic de aceste proiecte. Astăzi, vine și să erijează în salvatorul slătinenilor, pentru că el a vrut să se opună legii, nu Consiliul Județean. Îi aduc aminte domnului primar și la cunoștință slătinenilor că pe același principiu, cel al creșterii cu indicele de inflație de 10%, prin hotărârea Consiliului Local numărul 29 din 19 decembrie 2024, Primăria Slatina, primarul incompetent și Consiliul Local au majorat taxele slătinenilor. Deci, când este corect domnul primar? … Taxa către populație trebuie să o stabilească el în funcție de gunoiul pe care îl produce Primăria Slatina. Neavând colectare selectivă, bineînțeles că taxa e mai mare. Dacă avea colectare selectivă, taxa putea să fie mai mică, așa cum am spus mai devreme, cu 30%. Se numește incompetență. Și l-am prins și cu minciuna din nou, el a majorat pe principiul indicelui de inflație taxele și impozitele locale ale slătinenilor cu 10 %, dar nouă ne spune că nu, a declarat Marius Oprescu.

Președintele Consiliului Județean Olt a declarat din nou, în mod public, că Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina, ar trebui să înceteze cu acțiunile de propagandă negativă și să se ocupe de problemele administrative.

”Vreau să-l anunț din nou și să-l invit să termine cu propaganda negativă, nu mai este un om al Opoziției. Este un om care reprezintă puterea în municipiul Slatina, are toate pârghiile necesare să-și facă treaba. Să termine cu Tik Tok-ul și să se ducă la treabă… După ce trebuia să dea 5 metri cub de apă gratis, și nu i-a dat, după ce trebuia să reducă prin discount prețul la apă și n-a făcut-o, acum, se laudă că menține prețul apei. Va fi nevoit și obligat la un moment dat de lege, pentru că legea se aplică și la Compania de Apă Olt, să majoreze și prețul la apă cu indicele de inflație. E o obligație legală, dar lui îi place să mintă, minciuna tot timpul are picioare scurte. Consiliul Județean Olt a lucrat de fiecare dată și a colaborat în interesul cetățenilor din Slatina și din județ cu toate instituțiile din acest județ. Din păcate, în momentul de față, noi avem un sistem al managementului, printre puținele din țară care funcționează și nu-s probleme cu el. Iar acest primar incompetent încearcă să distrugă puținele lucruri bune care există în țara asta, încercând să câștige capital electoral”, a mai subliniat președintele CJ Olt.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente