Consilierii locali ai municipiului Slatina au aprobat în cadrul ședinței de luni-14 aprilie, proiectul „Construire parcare de tip Park&Ride și integrarea acesteia la sistemul de transport public din Municipiul Slatina”.
Potrivit datelor din cadrul proiectului, valoarea toatală a acestuia este de peste 57 milioane de lei, sumă din care contribuția Primăriei Slatina este de 2% din valoarea eligibilă.
”Primăria Slatina a depus o cerere de finanțare pentru proiectul „Construire parcare de tip Park&Ride și integrarea acesteia la sistemul de transport public din Municipiul Slatina”, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 4 – „Mobilitate urbană durabilă, Obiectiv specific 2.8 – Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, Acţiunea – „Sprijin pentru transport urban sustenabil și durabil. A fost aprobată contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Slatina, reprezentând toate cheltuielile neeligibile ale proiectului în cuantum de 398.950,96 lei și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.147.468,40 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Construire parcare de tip Park&Ride și integrarea acesteia la sistemul de transport public din Municipiul Slatina. Valoarea totală a proiectului este de 57.772.370,78 lei ” , a transmis managerul public din cadrul Primăriei Slatina, Cristiana Șerban.
Investiția are ca scop crearea unei infrastructuri moderne și sustenabile de tip Park & Ride în municipiul Slatina, care să contribuie la reducerea traficului urban, la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și la promovarea mobilității durabile.
”Prin această investiție se vor asigura condițiile pentru realizarea unui transfer sustenabil al unei părți din cota modală a transportului privat cu autoturisme, către transportul public și modurile nemotorizate, respectiv către utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare și mersul pe jos”, se arată în proiectul de hotărâre.