Moment plin de emoție în gospodăria unui localnic din comuna Șopârlița. Primarul comunei Marijana Trepăduș i-a făcut o vizită aniversară domnului Radu C. Florea, cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 102 ani.
În semn de respect și recunoștință, i-au fost oferite un tort aniversar, un buchet de flori și un plic simbolic în valoare de 1.000 lei.
”Este un exemplu de longevitate și înțelepciune pentru întreaga comunitate. Ne înclinăm cu admirație în fața acestui remarcabil senior și îi dorim multă sănătate, zile senine și bucurii alături de cei dragi”,a transmis Marijana Trepăduș, edilul comunei Șopârlița.