11.9 C
Slatina
miercuri, martie 4, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateMesaj tranșant al deputatului de Olt Mihai Țiu: ”Furtul din banii publici...

Mesaj tranșant al deputatului de Olt Mihai Țiu: ”Furtul din banii publici trebuie oprit acum!”

Deputatul S.O.S. România, Mihai -Adrian Țiu susține decizia ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, de a sesiza Parchetul European în cazul achiziţiei microbuzelor şcolare electrice la suprapreţ. Potrivit mesajului transmis public de parlamentarul oltean, această sesizare confirmă oficial ceea ce presa, societatea civilă şi opoziţia au semnalat de luni de zile: banii europeni destinaţi copiilor României au fost trataţi ca o sursă de îmbogăţire pentru reţele de interese politice şi economice.

Deputatul Partidului S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu, solicită revizuirea completă a legislației privind achizițiile publice, reducerea drastică a pragurilor pentru achizițiile directe, eliminarea practicii de împărțire artificială a contractelor și verificarea tuturor achizițiilor realizate din fonduri europene în ultimii ani.

”Faptul că această sesizare vine la patru luni după apariţia primelor informaţii publice despre diferenţe uriaşe de preţ şi disfuncţionalităţi grave demonstrează lipsa de reacţie, complicitatea prin pasivitate şi toleranţa Guvernului faţă de jaful banului public. Statul român a ales să fie martor, nu apărător al interesului public, iar Parchetul European trebuie să facă dreptate în cazul microbuzelor din România.

Raportul Corpului de Control confirmă existenţa unor nereguli majore în utilizarea fondurilor europene, iar sesizarea Parchetului European este nu un act de curaj, ci o obligaţie. Este nevoie de responsabilitate, sancţiuni clare şi recuperarea integrală a prejudiciilor. Guvernul impune măsuri de austeritate românilor, taie din venituri, creşte taxe şi condamnă milioane de familii la sărăcie, refuză să se îndrepte către adevărata sursă a risipei: achiziţiile publice umflate artificial şi fraudarea banului public. Sunt impuse sacrificii cetăţenilor şi sunt protejate reţelele abonate la bugetul de stat.

Din păcate, cazul microbuzelor şcolare scoate la iveală un sistem de achiziţii publice profund viciat, construit astfel încât să favorizeze „firmele de casă”, clientela politică şi interesele de partid. Procedurile simplificate şi pragurile uriaşe pentru achiziţiile directe au transformat legea într-un instrument de fraudare ”legalizată”, prin care contractele sunt atribuite discreţionar, fără competiţie reală şi fără transparenţă”, a transmis deputatul Mihai Adrian Țiu.

Parlamentarul oltean cere recuperarea fiecărui leu pierdut și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați, indiferent de funcție sau apartenență politică, iar consiliile județene care au realizat achiziții la prețuri duble sau triple trebuie să răspundă pentru prejudiciile produse.

”În calitate de deputat al Partidului S.O.S România, ales de români să le apăr drepturile în Parlament, solicit revizuirea completă şi transparentă a legii achiziţiilor publice, scăderea drastică a pragurilor pentru achiziţiile directe, eliminarea procedurilor care permit împărţirea artificială a contractelor şi verificarea tuturor achiziţiilor realizate din fonduri europene în ultimii ani.Solicit de asemenea recuperarea fiecărui leu furat şi tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicaţi, indiferent de funcţie sau partid.

Trebuie recuperat prejudiciul produs de consiliile judeţene care au făcut achiziţii la preţuri duble sau triple.Îi întreb direct pe guvernanţi: de ce nu reduceţi plafonul achiziţiilor directe? De ce protejaţi clientela politică şi sacrificaţi cetăţenii care muncesc cinstit? Fiecare leu furat din buget este un leu furat de la copii, de la pensionari, de la salariaţii plătiţi cu salariul minim pe economie.

Românii nu cer privilegii, cer dreptate, transparenţă şi respect, iar Guvernul nu mai poate fugi de responsabilitate.Jaful din banii publici trebuie să înceteze, iar adevărul trebuie să ajungă până la capăt, inclusiv în faţa Parchetului European.

Toate microbuzele şcolare electrice trebuie să ajungă la copiii României”  a mai transmis public deputatul de Olt.

Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente