Lucrările de restaurare și consolidare a clădirii Liceului „Ioniță Asan” din municipiul Caracal sunt în desfășurare, administrația locală monitorizând îndeaproape evoluția acestora. Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au fost prezenți la fața locului pentru a evalua stadiul intervențiilor și respectarea termenelor stabilite prin contract.
Liceul „Ioniță Asan”, una dintre cele mai vechi și prestigioase unități de învățământ din județul Olt, trece printr-un amplu proces de reabilitare, consolidare și modernizare, care va transforma clădirea într-un spațiu sigur, modern și adaptat cerințelor actuale din sistemul educațional.
Proiectul include lucrări structurale esențiale, dar și dotarea unității cu echipamente noi, menite să îmbunătățească semnificativ condițiile de studiu. Primarul municipiului Caracal a subliniat importanța acestei investiții, în contextul riscului seismic identificat la nivelul clădirii.
„Liceul Ioniță Asan este o unitate de învățământ cu risc seismic. Am reușit să obținem fonduri pentru reabilitare și consolidare. Nu ne jucăm cu viața copiilor și a personalului din școală. Ne dorim ca lucrările să se încheie la termenele convenite prin contract. În acest moment, orele se organizează în alte spații ale unității de învățământ, sigure și propice procesului didactic, până la finalizarea lucrărilor”,a declarat Ion Doldurea.
Pe durata desfășurării lucrărilor, activitatea didactică nu a fost suspendată, cursurile fiind relocate în spații sigure, pentru a asigura continuitatea procesului educațional fără riscuri pentru elevi și cadrele didactice.
Reprezentanții administrației locale consideră această investiție o prioritate, având în vedere atât siguranța elevilor și a personalului, cât și valoarea istorică și educațională a clădirii.