Prima întâlnire a Grupului de lucru la nivelul coaliției de guvernare, dedicată construirii bugetului și stabilirii unui mecanism echitabil de alocare a resurselor financiare către administrațiile publice locale, a avut loc miercuri- 21 ianuarie, la sediul Guvernului României.
La această reuniune importantă a participat și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, care a subliniat rolul esențial al dialogului dintre Guvern și administrațiile locale în conturarea unui buget realist și funcțional. Discuțiile au vizat stabilirea sistemului de defalcare și echilibrare a impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată (TVA), fonduri esențiale pentru funcționarea consiliilor județene, municipiilor, orașelor și comunelor din întreaga țară.
„Dialogul cu teritoriul este cea mai bună soluție pentru a înțelege realitatea. Am avut ocazia să ne exprimăm punctul de vedere și cred că se va ajunge la un consens pentru a identifica formula potrivită pentru construirea unui buget echilibrat, adaptat nevoilor reale și acceptat de toate părțile implicate”, a declarat Marius Oprescu, la finalul întâlnirii.
La ședință au fost prezenți prim-ministrul Ilie Bolojan, viceprim-ministrul Tánczos Barna, în calitate de coordonator al Grupului de lucru, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, precum și reprezentanți ai partidelor din coaliția de guvernare, proveniți din structurile administrației publice locale.