2.2 C
Slatina
marți, februarie 17, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateDOCUMENTE OFICIALE. Raportul despre achizițiile ilegale făcute de fosta administrație, în atenția...

DOCUMENTE OFICIALE. Raportul despre achizițiile ilegale făcute de fosta administrație, în atenția DNA

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a transmis către DNA documente pentru verificarea activității fostei administrații publice locale. Potrivit edilului, raportul Curții de Conturi confirmă afirmațiile pe care le-a făcut chiar înainte de câștigarea alegerilor locale din iunie 2024, dar și ceea ce slătinenii au bănuit de ani de zile: risipa banilor publici.

Primarul municipiului Slatina vorbește despre neregulile constatate de Curtea de Conturi în ceea ce privește cheltuirea banilor publici din timpul fostei administrații publice locale. Potrivit edilului Mario De Mezzo, locuitorii municipiului Slatina trebuie să afle adevărul despre modul în care au fost administrate fondurile publice în mandatul administrației PSD.

Misiunea de audit de conformitate privind „Regularitatea și corectitudinea activității agenților economici cu capital aparținând unităților administrativ teritoriale ”, a fost efectuată de către Camera de Conturi Olt la societatea Dezvoltare Urbană Slatina SRL și Primăria Municipiului Slatina, pentru perioada 2023-2024 și a avut ca scop verificarea respectării legislației, normelor și reglementărilor relevante în domeniul de activitate a acesteia.

Mario De Mezzo: ”Au fost identificate numeroase nereguli în ceea ce privește achizițiile publice”

Totodată, edilul Slatinei afirmă că au fost identificate în cadrul unui raport de audit al primăriei, prețuri dublate, triplate sau chiar majorate de până la zece ori față de valoarea reală a produselor achiziționate și că a fost deschis un dosar de urmărire penală de către DNA.

”În luna ianuarie 2025, Dezvoltare Urbană Slatina a avut primul control din partea Curții de Conturi, de la înființarea societății în anul 2016. Controlul a vizat exclusiv perioada 2023–2024, aceasta fiind misiunea stabilită. Sunt convins că fosta conducere a avut anumite metehne încă de la înființarea societății, dar anii anteriori nu au fost prinși în misiunea de audit. Au fost identificate numeroase nereguli (raportul este public), însă cele mai grave au fost constatate în zona achizițiilor publice. Nu a fost respectată Legea achizițiilor publice, nu a fost utilizată platforma SEAP, iar o mare parte dintre achiziții au ridicat semne de întrebare în privința prețurilor practicate.

Am solicitat și un audit din partea Primăriei Slatina pentru a investiga mai în profunzime această situație. Auditul a scos la iveală o practică toxică sistematică: aproape toate achizițiile realizate de Dezvoltare Urbană erau efectuate de la doar trei firme, care furnizau absolut orice tip de produs (de la sape, tractoare de tuns iarba, arbori, materiale de construcții etc.), realizau lucrări și prestau diverse servicii. În raportul de audit al Primăriei au fost identificate prețuri dublate, triplate sau chiar majorate de până la zece ori față de valoarea reală a produselor achiziționate. Ambele rapoarte de audit au fost transmise către DNA anul trecut, iar recent am fost înștiințați că a fost deschis un dosar de urmărire penală și ni s-au solicitat toate documentele care au stat la baza celor două rapoarte.

Toate recomandările Curții de Conturi stabilite în raport au fost duse la îndeplinire până la termenul prevăzut, respectiv octombrie 2025”, a declarat primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Edilul mai afirmă că situația achizițiilor publice a fost remediată în prezent, iar toate achizițiile companiei respectă acum Legea achizițiilor publice, sunt publicate transparent pe platforma SEAP și se realizează la cele mai mici prețuri de pe piață.

”Situația achizițiilor publice a fost remediată în mandatul meu. În prezent, toate achizițiile companiei respectă Legea achizițiilor publice, sunt publicate transparent pe platforma SEAP și se realizează la cele mai mici prețuri de pe piață. Un exemplu relevant îl reprezintă achiziția stâlpilor de iluminat: un stâlp de iluminat de 6 metri a fost achiziționat în anul 2024 la prețul de 7.050 lei, în timp ce, în luna decembrie 2025, același tip de stâlp a fost achiziționat la prețul de 1.033 lei, în condiții de transparență și respectare a procedurilor legale. De asemenea, în anul 2024, realizarea unui singur teren de sport (terenul de fotbal) din Parcul Dobrescu a costat 630.000 lei. În schimb, în anul 2025, au fost realizate două terenuri de sport în Parcul Tineretului, pentru suma totală de 320.000 lei”, a mai declarat Mario De Mezzo.

Mario De Mezzo: ”Eu repar toate corupțiile, toate jafurile, toate lucrările făcute de mântuială de fosta administrație PSD în acest oraș”

Potrivit edilului, legalitatea și transparența achizițiilor publice, despre care vorbește fostul city- manager al orașului, Cristian Cismaru, au fost demontate de raportul oficial al Curții de Conturi. Documentele confirmă faptul că, banii slătinenilor au fost cheltuiți pe lucrări nerealizate, fără contracte, fără asigurarea că Municipiul Slatina primește cele mai bune servicii, la cel mai corect preț.

”Frauda cercetată vizează lucrările realizate în Parcul Dobrescu din Slatina. Dezvoltare Urbană, în timpul mandatului fostului administrator public, Cristian Cismaru, a efectuat aceste lucrări. După ce am câștigat alegerile, la jumătatea lunii iunie 2024, coșul de baschet din cadrul terenului de baschet era deja rupt, la nici 3 săptămâni de la finalizarea lucrărilor. Copiii m-au rugat să îl schimb și l-am schimbat. Tartanul s-a rupt după 6 luni de zile și din nou copiii m-au rugat să îl schimb. Sinteticul după un an de zile este rupt, iar copiii se pot lovi, își pot rupe genunchii sau chiar sparge capul. Îl vom schimba și pe acesta! Eu repar toate corupțiile, toate jafurile, toate lucrările făcute de fosta administrație PSD de mântuială în acest oraș!”, a afirmat public primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Mario De Mezzo mai afirmă că, raportul transmis de Curtea de Conturi scoate la lumină o realitate gravă: investiții fără aprobări, achiziții fără concurență, plăți fără acoperire, încălcări ale legii și o gestiune financiară care are la bază costuri supradimensionate suportate din bani publici. Mai grav, resursele financiare necesare nu au fost prevăzute distinct în buget, iar aceste investiții nu au fost aprobate prin hotărâre a Consiliului Local Slatina și nu au beneficiat de autorizarea legală prevăzută de lege, totul sub ochii fostului administrator public al orașului, Cristian Cismaru, care le vorbește astăzi slătinenilor despre bunele sale intenții și despre corectitudine.

Activitate fără autorizații și plăți ilegale pentru lucrări neexecutate

Una dintre cele mai grave constatări vizează faptul că societatea municipală Dezvoltare Urbană nu a obținut autorizațiile și avizele obligatorii pentru desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN. Cu alte cuvinte, o societate a Primăriei Slatina a funcționat în afara cadrului legal, fără ca fostul executiv local să intervină.

Potrivit raportului, au fost efectuate plăți către prestatori care și-au îndeplinit doar parțial obligațiile contractuale, încălcând principiile unei bune gestiuni financiare și ridicând semne de întrebare în ceea ce privește controlul real exercitat de fosta administrație asupra societăților din subordine.

Raportul confirmă de asemenea că Dezvoltare Urbană Slatina SRL a plătit servicii de achiziții publice către o firmă prestatoare, deși aceasta nu și-a îndeplinit integral obligațiile contractuale. Lipsesc documente esențiale care asigură legalitatea și transparența achizițiilor publice: prospectarea pieței; identificarea a minimum trei operatori economici; centralizarea ofertelor.

Plăți semnificative pentru contracte inexistente

Potrivit raportului au fost efectuate plăți fără existența unor contracte și fără documente justificative, deși sumele plătite erau semnificative. Se pare că, unele contracte nu au fost niciodată încheiate sau nu mai există.

Depozitări ilegale de deșeuri și lipsa autorizațiilor de mediu

Societatea nu a încheiat contract cu un operator autorizat pentru depozitarea deșeurilor; nu a solicitat autorizație de mediu sau autorizație integrată; deșeurile (resturi vegetale, moloz etc.) au fost depozitate la sediul societății, pe un teren de aproximativ 40.000 mp, primit de la Municipiul Slatina.

Auditorii notează explicit faptul că nu a fost respectată nicio obligație legală privind protecția mediului, existând posibile efecte negative asupra mediului și sănătății populației.

Lucrări executate prin încălcarea prevederilor legale

Un alt aspect constatat este acela că încredințarea executării lucrărilor s-a făcut fără încheierea unui contract de lucrări între părți prin care entitatea achizitoare să se asigure că lucrările executate vor fi de calitate, că se vor utiliza materiale conforme eu standardele aplicabile și că se va acorda o garanție tehnică a lucrărilor. De asemenea, nu a fost reținută garanție de bună execuție, motiv pentru care în cazul unor eventuale vicii ale lucrărilor, societatea auditată nu se va putea îndrepta împotriva executanților pentru recuperarea eventualelor prejudicii determinate de executarea necorespunzătoare a lucrărilor respective.

Alte nereguli:

-Nerespectarea în totalitate a prevederilor legale privind efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;

”Neînregistrarea în evidența contabilă a bunurilor de retur primite, respectiv neevidențierea acestora în conturi în afara bilanțului; Înregistrarea cu întârziere în evidența contabilă a documentelor (facturi) primite de Ia furnizori, prin nerespectarea succesiunii documentelor după data de intrare a acestora în entitate; – Neîncheierea contractului de mandat pentru administratorul/directorul societății în perioada 2023 — august 2024, precum și nestabilirea indicatorilor-cheie de performanță pentru administratori/directori în perioada auditată;”

-Nerespectarea prevederilor legale privind organizarea si funcționarea activității de audit public intern la societatea Dezvoltare Urbană Slatina SRL, entitate publică aflată sub autoritatea publică tutelară a Municipiului Slatina;

-Neorganizarea și neexercitarea controlului financiar preventiv în cadrul societății, conform prevederilor legale;

-Nerespectarea prevederilor legale privind implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial;

-Neorganizarea și neexercitarea activității de control financiar de gestiune.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente