21 C
Slatina
miercuri, iunie 24, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitatePrimăria Caracal atrage investiții europene de peste 200 milioane de euro

Primăria Caracal atrage investiții europene de peste 200 milioane de euro

Municipiul Caracal continuă să fie unul dintre cele mai active orașe din județul Olt în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și implementarea proiectelor de dezvoltare.

Primarul municipiului, Ion Doldurea, și viceprimarul Lari Pătran au discutat despre oportunitățile și beneficiile aduse de finanțările europene în dezvoltarea orașului cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, în cadrul unei întâlniri desfășurate la Primăria Caracal.

La discuții au participat și Marius Iancu, deputat PSD Olt, Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, Bogdan Simcea, fost secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Stelian Bărăgan, director ADR Oltenia, Alexandru Stoica, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Janina Sitaru, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, precum și Thomas Moldovan, vicepreședinte ANS.

În cadrul întâlnirii, primarul Ion Doldurea a prezentat principalele proiecte de investiții aflate în derulare, dar și direcțiile strategice pentru atragerea de noi finanțări europene destinate dezvoltării municipiului. Ulterior, delegația a vizitat mai multe obiective realizate sau aflate în execuție, proiecte cofinanțate din fonduri europene și naționale, care contribuie direct la modernizarea infrastructurii orașului.

„Municipiul Caracal a atras fonduri europene și naționale de peste 200 milioane de euro în ultimii cinci ani pentru proiecte în infrastructură urbană, școli și grădinițe, pentru îmbunătățirea condițiilor și a serviciilor oferite pacienților în Spitalul Municipal Caracal, pentru mediu, baze sportive, spații de joacă, locuri de relaxare, reamenajarea parcului, infrastructura de patrimoniu și multe altele. Începem să vedem beneficiile prin finalizarea lucrărilor la multe dintre proiecte”, a declarat Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.

Edilul a subliniat și importanța colaborării dintre administrația locală și instituțiile guvernamentale în implementarea proiectelor de dezvoltare. La finalul vizitei, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a evidențiat investițiile realizate în domeniul educației prin finanțări europene.

„La Caracal, am văzut concret ce înseamnă fondurile europene investite în educație. Am vizitat mai multe proiecte și unități de învățământ modernizate prin PNRR. Municipiul a atras aproximativ 12 milioane de euro prin acest mecanism european”, a declarat Victor Negrescu.

Vizita delegației la Caracal reconfirmă faptul că municipiul continuă să fie un exemplu de dezvoltare administrativă și atragere de investiții, cu proiecte care schimbă vizibil infrastructura și condițiile de trai ale comunității locale.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente