A fost găsit decedat în propria locuință

Un bărbat în vârstă de 67 de ani din orașul Corabia a fost găsit, miercuri seara, de politiști, decedat în locuința sa. Politiștii olteni fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc această tragedie.

”La data de 4 decembrie 2024, în jurul orei 19:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat într-o locuință din orașul Corabia. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, alături de un echipaj de prim-ajutor, care a confirmat decesul bărbatului. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 67 de ani, din orașul Corabia”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragedia, în cauză fiind întocmit un dosar penal infracțiunea de ucidere din culpă.

Pieton accidentat mortal în această dimineață

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din orașul Segarcea a fost accidentat mortat de un autoturism după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis. Tragicul eveniment a avut loc în această dimineață pe Bulevardul Decebal din municipiul Craiova.

”În dimineaţa zilei de 5 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat, de 55 de ani, din orașul Segarcea, ce s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Consiliul Județean Olt, în atmosfera sărbătorilor de iarnă

În fața Consiliului Județean Olt, spiritul sărbătorilor de iarnă a prins viață miercuri seara-4 decembrie, odată cu aprinderea luminilor festive.

Evenimentul a celebrat tradițiile autentice, Cetele de colindători din Brebeni și Poboru au reînviat obiceiurile străvechi, prin farmecul colindelor românești.
Într-un decor de poveste, cei prezenți s-au bucurat de atmosfera sărbătorilor, primind mere, nuci, covrigi și bomboane – gesturi care ne aduc aminte de bucuria simplă a tradițiilor păstrate din generație în generație.

 

Citește și:

Slatina a devenit un oraș de Poveste

 

Casă cuprinsă de flăcări într-o comună din județ

Pompierii olteni au intervenit luni seara în comuna Șerbănești, județul Olt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. În urma incendiului au ars aproximativ 100 de meri pătrați din acoperișul casei, bunurile din patru încăperi și o terasă construită din lemn.

”Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit în comuna Șerbănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință (parter și mansardă). La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din mai multe încăperi, cu posibilități de propagarea la un garaj și mai mult anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protecția construcțiilor învecinate. În urma incendiului au ars aproximativ 100 de meri pătrați din acoperișul casei, bunurile din patru încăperi și o terasă construită din lemn”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor defect sau neizolat, care alimenta un frigider.
Pompierii olteni le reamintesc cetățenilor măsurile preventive
•instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului;
•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
•nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii

Cine va reprezenta județul Olt în Parlamentul României

0

În urma rezultatelor alegerilor parlamentare din data de 1 Decembrie, județul Olt va fi reprezentat în Parlamentul României de:

3 senatori

-1 senator PSD: Paul Stănescu

-1 senator AUR: Petre George

-1 senator USR: Cătălin Pîrlogea

6 deputați

-3 deputați PSD: Marius Iancu, Florin Barbu și Bogdan Mihuți

-1 deputat AUR: Mugur Mihăescu

-1 deputat PNL: Gigel Știrbu

-1 deputat SOS: Țiu Adrian Mihai

 

Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat alegerile parlamentare în județul Olt cu 41,62% din voturi, urmat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu 18,33 % din voturi și Partidul Național Liberal (PNL) cu 10,90% din voturi.

 

Citește si:

PSD Slatina, mesaj de mulțumire pentru slătineni

 

PSD Slatina, mesaj de mulțumire pentru slătineni

0

Peste 30% dintre slătineni au votat PSD la alegerile parlamentare de duminică-1 Decembrie. 

Slatina a ales echipa care contează. Votul de încredere primit din partea slătinenilor este o victorie a normalității, a bunului simț și a încrederii într-o echipă de oameni de-ai locului care sunt mereu aici pentru Slatina. Slătinenii au spus nu manipulării și minciunii și au ales ECHIPA CARE CONTEAZĂ pentru ei, echipa Partidului Social Democrat Olt. Le mulțumim celor 30% dintre slătineni care au votat ECHIPA de parlamentari a Partidului Social Democrat Olt, iar celor care au avut altă opțiune, îi asigurăm că noi, ECHIPA CARE CONTEAZĂ ne vom onora angajamentele și promisiunile din campania electorală. SLATINA SUNTEM FIECARE DINTRE NOI! ”, a fost mesajul transmis de PSD Slatina, după rezultatul alegerilor parlamentare.

 

Citește și

PSD a câștigat alegerile parlamentare în județul Olt

PSD a câștigat alegerile parlamentare în județul Olt

0

Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat alegerile parlamentare în județul Olt cu 41,62% din voturi, urmat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu 18,33 % din voturi și Partidul Național Liberal (PNL) cu 10,90% din voturi.

rezultate alegeri parlamentare 2024 judetul Olt
rezultate alegeri parlamentare 2024 judetul Olt

PSD a câștigat alegerile parlamentare și la nivel național,  urmat de AUR, PNL și USR. Au întrunit pragul de 5% pentru intrarea în Parlament doar partidele SOS România, UDMR și POT.

La alegerile parlamentare, prezenţa la vot în judeţul Olt a fost de 53,06%, cu un număr de 183.690 de votanţi.
La nivel național, 9,5 milioane de români au ieșit duminică la vot, de 1 Decembrie, pentru a-și alege reprezentanții în Parlament, comparativ cu un procent de 30%, la scutinul din anul 2020.

Primele rezultate exit-poll pentru alegerile parlamentare 2024

Potrivit primelor rezultate ale exit-poll-ului CURS -ora 19:00, pentru alegerile parlamentare 2024, PSD se află pe primul loc, urmat de AUR.

Rezultate Exit-poll Camera Deputaților

PSD – 26,00%

AUR – 19,00%

PNL – 15,50%

USR – 15,50%

S.O.S. – 5,50%

POT – 5,50%

UDMR – 5%

SENS – 3,30%

REPER – 1,20%

FD – 1,1%

 

Rezultate exit-poll Senat

PSD – 26,10%

AUR – 19,20%

PNL – 15,90%

USR – 15,60%

S.O.S. – 5,40%

POT – 5,40%

UDMR – 5%

SENS – 3,20%

REPER – 1,30%

FD – 1,20%

Dosare penale pentru tentativă de fraudă la vot și coruperea alegatorilor în județul Olt

Politiștii olteni au întocmit dosar penal unui tânăr în vârstă de 18 ani din comuna Redea, care ar fi încercat să voteze de două ori, în două comune diferite. O altă persoană este cercetată acum de polițiști sub aspectul de corupere al alegătorilor, după ce ar fi oferit, se pare, sume de bani pentru votul în favoarea unui anumit partid politic.

De la începerea procesului de vot, au fost sesizate nouă posibile incidente electorale: patru sunt confirmate, iar cinci neconfirmate. Pentru abaterile constatate, angajații M.A.I. au aplicat două avertismente pentru contravenții legate de procesul electoral și au întocmit dosare penale pentru două posibile infracțiuni.
”Un tânăr de 18 ani din comuna Redea a încercat să voteze la o secție de votare din comuna Redea, deși anterior votase la o altă secție din comuna Deveselu. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot. Un bărbat de 52 ani din orașul Drăgănești-Olt le-ar fi promis mai multor persoane sume de bani pentru a vota un anumit partid politic. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru coruperea alegătorilor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale. Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate de echipele M.A.I., indiferent de persoanele implicate”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Ziua Națională a României, aniversată cu mare fast, la Caracal

Autoritățile locale din Caracal au marcat Ziua Națională a României printr-o paradă impresionată în centrul Municipiului Caracal în prezența unui public numeros.

La eveniment au fost prezenți deputatul Adrian Chesnoiu, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran.

”Ziua Națională a României pe care o sărbătorim la 1 decembrie înseamnă și cinstirea tuturor acelora care au militat și au făcut sacrificiul suprem pentru ca noi astăzi să ne bucurăm de țara noastră, România. Această zi încărcată de istorie este și despre viitor, despre angajamentul nostru, al tuturor românilor de a continua să veghem și să promovăm România în lume. Trăim astăzi într-o lume democratică, într-o Europa unită, puternică și dătătoare de speranță pentru viitorul copiilor noștri. Suntem astăzi, parte a celei mai puternice organizații militare din lume, NATO, un garant al securității și protejării României. Suntem astăzi o țară care și-a asumat angajamente pe care le respectă, suntem o țară care dorește pacea și armonia socială și care luptă pentru obiectivele ei alături de țări care îi împărtășesc viziunea și valorile. Din acest motiv, 1 decembrie este și despre drumul nostru de mâine, despre voința noastră de a oferi copiilor noștri o țară mai sigură, mai prosperă, mai frumoasă decât este acum”, a declarat Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.