©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Reduceri de taxe și impozite locale pentru locuitorii unui oraș din județ
Instituțiile publice nu mai au voie să ceară copii după documente deja emise
Instituţiile publice nu vor mai solicita copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții ale statului.
Oltenii pierd ore întregi alergând pe la instituții, făcând copii de buletin, arătând certificate de naștere în original sau certificate de urbanism. Acest lucru va fi schimbat începând cu data de 1 ianuarie 2022, fiind nevoie de o simplificare a birocraţiei.
Legea care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou.
Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluţionării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele, copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public. Astfel, se vor crea premisele unui cadru mai eficient al procesului de acces la servicii publice, prin obligarea instituţiilor publice să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.
Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/21/teren-de-joaca-ultramodern-in-comuna-brancoveni/
Ajutor de la Ministerul Energiei pentru ALRO Slatina
Potrivit unui comunicat transmis de liderul salariaţilor Alro, reducerea producţiei ar putea duce la trecerea în şomaj tehnic a peste 1.000 de angajaţi din sectoarele pe care le deţine compania (aluminiu primar şi aluminiu prelucrat).
„Cu privire la știrile apărute in presa românească referitoare la închiderea iminentă a activității de producție, societatea anunță investitorii si publicul interesat ca nu a luat o decizie in acest sens in forurile statutare, in ciuda situației excepționale de pe piețele de energie si gaze. Conducerea societății privește cu îngrijorare evoluțiile recente ale prețului energiei, considerând nivelurile atinse in ultimele zile ca fiind nefundamentate si nesustenabile din punct de vedere economic. Situația economica este fluida si extrem de volatila, iar in momentul in care conducerea societății va lua decizii de impact pentru societate si investitorii, va anunța acest lucru potrivit reglementarilor în vigoare”, au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanții fabricii.
La finele anului 2020, Alro Slatina avea un număr mediu de 2.430 de angajaţi, în timp ce la nivel de grup numărul salariaţilor era de aproape 4.000, potrivit raportului anual publicat de companie. De asemenea, reprezentanții fabricii spun că închiderea Alro afectează şi alte entităţi de producţie precum Altur Slatina, Prysmian, Bistriţa Hiproeb, ICM Bucureşti şi alte prese de extruziune care folosesc aluminiul produs de companie precum Delta Aluminiu, Rolmis, Vimetco Extrusion. În total, sunt aproximativ 30.000 de angajaţi care depind, direct sau indirect, de activitatea Alro.
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/22/alro-in-criza-din-cauza-preturilor-la-energie/
Alro, în criză din cauza preţurilor la energie
Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, se confruntă cu o criză fără precedent. Preţurile mari din piaţa de energie au afectat serios societatea, fiind cea mai mare consumatoare de energie din România.
Se pare că procesul de închidere a început deja, producţia fiind diminuată cu 60%, potrivit informațiilor transmise de Constantin Popescu, Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina.
„Ne confruntăm cu preţurile exorbitante din piaţa de energie şi lipsa energiei din piaţă. Deja am început procesul de închidere. Nu avem de unde să găsim energie, România importă. Extragem aluminiul, urmând să închidem din hale în funcţie de piaţă. Gândiţi-vă că nu putem să producem cu preţul de 2.300-2.600 de dolari pe tonă de aluminiu”, spune Constantin Popescu.
În total, Alro are peste 700 de cuve, din care se vor închide aproximativ 300 până cel târziu 10 martie, posibil chiar mai repede. Dacă nu va exista energia necesară, producţia s-ar putea sista chiar şi cu aluminiu în cuve.
„Halele de electroliză se închid pe rând. Vom face extracţia de aluminiu care mai este la ora actuală în cuve şi scoatem din activitate cuvele respective. Avem deja 30 de cuve închise din data de 20 decembrie. În primă fază vom diminua producţia cu 60%, până la 40%, asta până la 10 martie. Se închid pe rând, dar se închid sigur. Apoi, nu ştiu cine va fi prostul care să vină să investească 150 de milioane de dolari să redeschidă o hală, iar a doua zi să nu ştie dacă mai are sau nu energie”, adaugă Constantin Popescu.
Liderul sindicatului pune situaţia din piaţa de energie locală pe seama unor companii ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, care „în mod vădit, foarte bine orchestrat, au dat şi creat falsa impresie că nu pot produce energie electrică mai multă, având o capacitate de producţie cu mult mai mică decât produc acum, folosind diverse tertipuri, lucru complet fals şi neadevărat, dar astfel au reuşit să îşi pună în practică strategia: dacă nu este energie electrică, trebuie să fie scumpă”.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de liderul salariaţilor Alro, reducerea producţiei va duce la trecerea în şomaj tehnic a peste 1.000 de angajaţi din sectoarele pe care le deţine compania (aluminiu primar şi aluminiu prelucrat), dar şi din Alum Tulcea.
La finele anului 2020, Alro Slatina avea un număr mediu de 2.430 de angajaţi, în timp ce la nivel de grup numărul salariaţilor era de aproape 4.000, potrivit raportului anual publicat de companie.
De asemenea, acesta spune că închiderea Alro afectează şi alte entităţi de producţie precum Altur Slatina, Prysmian, Bistriţa Hiproeb, ICM Bucureşti şi alte prese de extruziune care folosesc aluminiul produs de companie precum Delta Aluminiu, Rolmis, Vimetco Extrusion. În total, sunt aproximativ 30.000 de angajaţi care depind, direct sau indirect, de activitatea Alro.
„Suntem vreo 30.000 de oameni care depindem de această întreprindere. Să vedem ce va face statul român când va trebui să îşi asume răspunderea şi să aibă grijă de aceşti oameni. Gândiţi-vă la impactul pe care îl va avea asupra economiei locale, asupra taxelor şi impozitelor, care nu vor mai fi plătite. Sunt aproximativ 30.000 de familii care rămân în pragul iernii fără nicio sursă de venit”, mai spune Constantin Popescu.
Sursa zf.ro
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/21/teren-de-joaca-ultramodern-in-comuna-brancoveni/
Veşti bune pentru elevi! Vacanţa de Crăciun s-ar putea prelungi
Vacanţa de Crăciun a elevilor s-ar putea prelungi cu o săptămână. Astfel, în loc de 3 ianuarie, elevii s-ar putea întoarce în bănci pe 10 ianuarie.
Părinţii cer prelungirea vacanţei de Sărbători cu o săptămână. Aceştia consideră că vacanţa de Crăciun este prea scurtă pentru elevii din gimnaziu, liceu sau școlile profesionale. Astfel că, părinţii au iniţiat o petiţie pentru prelungirea vacanţei de iarnă până la 9 ianuarie, urmând ca elevii să revină în bănci de luni, 10 ianuarie 2022.
Pentru a convinge autorităţile să prelungească vacanţa elevilor, părinţii amintesc de Convenţia asupra Drepturilor Copilului, care spune că fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber.
De asemenea, un alt motiv pentru care părinţii vor să se prelungească vacanţa elevilor este acela că există familii în care un copil este în ciclul gimnazial iar celălalt în cel primar, iar potrivit Ordinului actual de ministru, aceștia ar avea vacanțe diferite.
Mai mult, părinţii spune că elevii au nevoie de odihnă pentru a putea face faţă finalului de semestru încărcat cu teze și proiecte.
Totodată, aceștia susțin că, în luna octombrie, elevilor le-a fost impusă o vacanță de 2 săptămâni iar acest lucru a avut ca efect modificarea structurii semestrului și realizarea activităților de evaluare în perioada sărbătorilor de iarnă care, în loc să fie pentru odihnă, s-a transformat într-o perioadă de stres, potrivit antena3.ro
Structura anului universitar 2021-2022
Semestrul I (13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), structurat astfel:
[Cursuri] 13 septembrie 2021 – 22 octombrie 2021
[Cursuri] 8 noiembrie 2021 – 23 decembrie 2021
[Cursuri] 3 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal)
[Cursuri] 10 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul preșcolar și primar).
Semestrul al II-lea (17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022), structurat astfel:
[Cursuri] 17 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022
[Cursuri] 2 mai 2021 – 10 iunie 2021
Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri, potrivit romaniatv.net
Citește si https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/21/teren-de-joaca-ultramodern-in-comuna-brancoveni/
Teren de joacă ultramodern în comuna Brâncoveni
Primarul comunei Brâncoveni a dovedit încă o dată că este om de cuvânt. Copiii din localitate au acum un teren de joacă ultramodern. Proiectul a fost realizat cu fonduri proprii ale adminsitrației publice locale.

„Am promis. Am realizat. Chiar înainte de sărbătorile de iarnă, copiii din Brâncoveni se pot bucura de noul teren de joacă ultramodern. Proiectul -Teren de joacă pentru copiii din comuna Brâncoveni- este finalizat și este amplasat în centrul comunei în spațiul delimitat de strada Primăverii și Școala Gimnazială Voievod Brâncoveanu. Siguranța acestui loc de joaca este asigurată prin supraveghere video, iluminatul fiind asigurat special pentru obiectiv. Finanțarea a fost asigurată din fonduri proprii ale administrației locale. Sărbători fericite, dragi copii!”, a declarat edilul comunei Brancoveni, Ion Cheroiu.
Senatorul Siminica Mirea: ”Bugetul de stat pe anul 2022 este unul de echilibrare economică și socială”
Orice pensionar care are venituri cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei va ajunge la venituri de 2.200 de lei în luna ianuarie, astfel:Pensionarii care încasează venituri de 1.000 de lei lunar vor primi în luna ianuarie un ajutor de 1.200 de lei; Pensionarii care încasează venituri de 1.001 de lei lunar vor primi în luna ianuarie un ajutor de 1.199 de lei; Pensionarii care încasează venituri de 1.002 de lei lunar vor primi în luna ianuarie un ajutor de 1.198 de lei.
Ajutorul primit de la stat va scădea pe măsură ce pensia este mai mare. Așadar, persoanele care încasează o pensie de 1.600 de lei vor primi în luna ianuarie un ajutor de 600 de lei.
INSIEME, o locație inedită pe Esplanada din Slatina
Cum a început Povestea INSIEME?

Fie că locuiești în Slatina sau pur și simplu te afli în trecere, INSIEME este cu siguranță una dintre locațiile în care merită să iei masa cu prietenii, să petreci cele mai importante momente cu familia, în care nu reziști să nu dai share pe Facebook sau Instagram.
Iar dacă există un lucru pe care noi să-l știm, cu siguranță acela e că, la capitolul localuri și restaurante, este unul dintre cele mai frumoase din oraș. Deocamdată, am putea spune, pentru că, deși a fost inaugurat la începutul lunii decembrie, INSIEME devine cu pași siguri noul punct de atracție gastronomică din municipiul Slatina.
De fapt, este vorba de mai mult de atât. Despre profesionalism și experiență culinară, dobândite în ani de muncă în bucătăria italiană. Vizionari în domeniul gastronomiei, 4 tineri profesioniști, prieteni de-o viață, propun slătinenilor adevărate delicii culinare, care satisfac chiar și cele mai pretențioase gusturi.







Dacă v-am stârnit interesul și pofta de ceva bun, cu aceste recomandări, trebuie să știți că INSIEME vă așteaptă cu multe alte preparate pe gustul vostru. Chiar nu avem nicio emoție când spunem asta!
Clienții care nu pot veni în locație, pot face comenzi cu livrare la domiciliu, la numărul de telefon: 0725 044 858.
Răsfoiește revista aici
Două avioane-ambulanță moderne , achiziționate pentru SMURD
A fost semnat contractul pentru achiziţia a două avioane mediu-curier în cadrul proiectului “AIR AMBULANCE”, finanţat din fonduri europene nerambursabile.

Cele două avioane sunt echipate medical şi utilizate pentru a transporta pacienţi în stare critică, pe o rază de 3.500 km, în întreg spaţiul european. Potrivit ministrului Lucian Bode, dotarea cu tehnică de zbor modernă şi performantă reprezintă un obiectiv asumat la nivelul MAI pentru că siguranţa cetăţenilor este prioritară.
Astfel, vor fi salvate și mai multe vieți omenești, fiind redus timpului de așteptare în cazul intervențiilor de urgență.
”Nevoia de achiziţie a noilor aeronave era una stringentă şi absolut necesară, având în vedere faptul că multe dintre elicopterele vechi aflate în dotarea inspectoratului de aviaţie vor ieşi din serviciu ca urmare a expirării resursei tehnice totale. Prin acest proiect, vor fi salvate şi mai multe vieţi omeneşti, câştigându-se în eficienţă prin reducerea timpului de răspuns în cazul intervenţiilor de urgenţă” a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și premierul Nicole Ciucă, în vizită pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești
Premierul Nicolae Ciucă şi vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, au fost prezenţi, joi, pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti pentru a vedea stadiul lucrărilor. Oficialii din Guvern au participat de asemenea la semnarea acordului pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova, proiect finanţat din fonduri europene. Întâlnirea a avut loc în cadrul Consiliului Județean Dolj.
Aceștia speră că în prima jumătate a anului 2022 tronsonul II va fi dat în folosinţă și sunt mulțumiți de modul în care s-au mobilizat constructorii pe tronsoanele doi, trei şi patru. La tronsonul unu au fost semnalate câteva probleme de mobilizare, lucrările aflându-se mult sub așteptări.
Stadiul lucrărilor în acest moment este de 90% pe tronsonul 1, 92% pe tronsonul 2, unde s-a lucrat fără oprire. Termenul contractual de finalizare este aprilie 2022, însă stadiul lucrărilor ne garantează că va fi dat în folosinţă mai devreme. Dacă ritmul lucrărilor va continua ca pe tronsoanele 1 și 2 ale drumului expres Craiova-Pitești, în anul 2024 se va putea deschide circulația integral pe cei 121 de kilometric , potrivit reprezentanților Companiei Nașionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Drumul expres Craiova – Piteşti este împărţit în patru loturi, are o lungime totală de 121,185 km, câte două benzi de circulație pe sens de 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5 metri pe fiecare parte și o bandă de mijloc cu separator cu o lățime de 3 metri.
De asemenea, de-a lungul drumului expres sunt zece noduri rutiere, 75 de poduri şi pasaje şi 26 de intersecţii denivelate fără acces. Există şi trei baze de întreţinere si deszăpezire, patru spaţii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată. Noul DX Craiova – Pitești va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud-Vest a României la Coridorul IV Pan European.
Valoarea totală a proiectului este de 4.933.925.482,39 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 4,162,020,930.76 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 3,537,717,791.19 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303,139.57 lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului).
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/15/vesti-bune-pentru-fermieri/



