Instituţiile publice nu vor mai solicita copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții ale statului.
Oltenii pierd ore întregi alergând pe la instituții, făcând copii de buletin, arătând certificate de naștere în original sau certificate de urbanism. Acest lucru va fi schimbat începând cu data de 1 ianuarie 2022, fiind nevoie de o simplificare a birocraţiei.
Legea care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou.
Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluţionării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele, copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public. Astfel, se vor crea premisele unui cadru mai eficient al procesului de acces la servicii publice, prin obligarea instituţiilor publice să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.
Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/12/21/teren-de-joaca-ultramodern-in-comuna-brancoveni/