©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Rezultate EXIT-POLL Alegeri prezidențiale 2024 -Turul I
UPDATE ORA 08:00
După numărarea voturilor, candidatul independent Călin Georgescu este pe primul loc în rezultatele parțiale publicate de AEP. Georgescu are peste 2 milioane de voturi și un avans detașat.
Diferența dintre Ciolacu și Lasconi s-a redus considerabil.
Elena Lasconi se află acum pe locul al doilea și va intra în turul II al alegerilor prezidențiale.
UPDATE Ora 22:30
După numărarea a 30,18% din voturi, clasamentul arată astfel:
- Marcel Ciolacu: 23,1%
- Călin Georgescu: 21,84%
- George Simion: 15,47%
- Elena Lasconi: 11,50%
- Nicolae Ciucă: 9,93%
Primele rezultate ale turului întâi de la alegerile prezidențiale 2024 au fost anunțate.
Rezultate EXIT-POLL Avangarde – CIRA, cu date strânse până la ora 19.00:
- Marcel Ciolacu – 25%
- Elena Lasconi – 18%
- Călin Georgescu – 16%
- George Simion – 15%
- Nicolae Ciucă – 14%
- Mircea Geoană – 5%
Rezultate EXIT-POLL CURS, cu date strânse până la ora 20.00:
- Marcel Ciolacu – 25%
- Elena Lasconi – 18,1%
- Călin Georgescu – 16%
- George Simion – 14,1%
- Nicolae Ciucă – 13%
- Mircea Geoană – 5,5%
A încercat să voteze de două ori, în județe diferite
CERCETĂRI PENTRU TENTATIVĂ DE FRAUDĂ LA VOT
Președintele Secției de votare nr. 65 din municipiul Caracal a sesizat faptul că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Caracal, ar fi încercat să voteze deși acesta ar fi votat anterior la Secția de votare nr. 113, din județul Mehedinți.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Tot astăzi, polițiștii din Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 74 de ani, din comuna Coteana, ar fi votat prin intermediul urnei mobile, la o secție de votare din comuna Coteana, dar și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se află internat.
De asemenea, o femeie în vârstă de 67 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare nr. 309, din localitatea Spineni și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă. În această cauza, polițiștii au întocmit dosar dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
În cauză au fost întocmite dosare penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situațiilor de fapt.
Bărbat din Coteana, cercetat după ce ar fi încercat să voteze de două ori
CERCETĂRI PENTRU FRAUDĂ LA VOT
Polițiștii din Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 74 de ani, din comuna Coteana, ar fi votat prin intermediul urnei mobile, la o secție de votare din comuna Coteana, dar și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se află internat.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
De asemenea, o femeie în vârstă de 67 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare nr. 309, din localitatea Spineni și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă. În această cauza, polițiștii au întocmit dosar dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
O femeie din Slatina s-a prezentat la vot cu două cărţi de identitate
CERCETĂRI PENTRU FRAUDĂ LA VOT ÎN JUDEȚUL OLT
O femeie de 67 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare nr. 309, din localitatea Spineni și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Persoană sancţionată contravenţional pentru fotografierea buletinului de vot
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta secției de votare nr.75, din municipiul Craiova, o persoană a efectuat fotografii cu telefonul mobil în cabina de vot.
”În fapt, a fost identificată o femeie, de 39 de ani, din localitate, care a fotografiat buletinul de vot. Aceasta a fost condusă la sediul poliției, unde a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.370/2004”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Oltul, printre județele cu prezență mare la vot
Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați să voteze astăzi, în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024.
Un număr de 4.868.400 de persoane au votat până la ora 14:00, prezența la vot fiind de 27%.
Județele cu cea mai mare prezență la vot, ora 14:00
Ilfov 29,91 %
Olt- 29,89 %
Argeș – 29,63 %
Mehedinți – 29,57 %
Giurgiu – 27,83 %
Județele cu cea mai scăzută prezență la vot, ora 14:00
Satu Mare 19,26 %
Maramureș 19,49 %
Vaslui 19,61 %
Caraș-Severin 20,32 %
Bistrița-Năsăud – 21,13%
Urna mobilă solicitată la Spitalul Județean de Urgență Slatina
Se votează la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Un număr de 289 de pacienți și-au exprimat dorința de a vota la acest scrutin, reprezentând un procent de 60% din pacienții cu drept de vot internați în cadrul unității medicale din Slatina.




