vineri, octombrie 4, 2024
No menu items!
spot_img
AcasăCulturaA fost dezvelit bustul lui Ion Oblemenco la Corabia

A fost dezvelit bustul lui Ion Oblemenco la Corabia

Primăria orașului Corabia a organizat vineri, 13 Mai, la ora 12.30, în parcul Carol I, festivitatea prilejuită de dezvelirea bustului lui ION OBLEMENCO.

Cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la naşterea lui Ion Oblemenco, în oraşul său de naştere, Corabia, a fost dezvelit oficial bustul legendei Campioanei Unei Mari Iubiri, cel care dă şi numele stadionului din Bănie, la meciurile Universităţii Craiova. Bustul „Tunarului” Ştiinţei, operă a sculptorului corăbian Emilian Nuţu, este amplasat temporar în Parcul Carol I, apoi va fi relocat în cadrul bazei sportive Progresul Corabia, care este în renovare şi care la inaugurare va purta numele lui Ion Oblemenco.  

Ion Oblemenco născut în orașul Corabia în data de 13 Mai 1945, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români, supranumit Tunarul din Bănie. A jucat 285 de jocuri în divizia A, înscriind 170 de goluri și câștigând în total 4 titluri de golgheter al României. Pentru Universitatea Craiova a jucat în perioada 1966 – 1977. În 1982 duce Știința, ca antrenor, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. A decedat în data de 1 Septembrie 1996 la vârsta de 51 de ani.
Din anul 2002 Ion Oblemenco este cetățean de onoare al orașului Corabia. Bustul lui Ion Oblemenco, operă a sculptorului corăbian Emilian Nuțu, este amplasat în parcul Carol I , în vecinătatea sălii de sport Lulu Stănescu și a complexului sportiv San Siro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente