Polițiștii din Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 74 de ani, din comuna Coteana, ar fi votat prin intermediul urnei mobile, la o secție de votare din comuna Coteana, dar și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se află internat.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
De asemenea, o femeie în vârstă de 67 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare nr. 309, din localitatea Spineni și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă. În această cauza, polițiștii au întocmit dosar dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.