Anunțul a fost făcut de Marius Oprescu, președintele PSD Olt, în cadrul emisiunii „Imperativ”, unde a vorbit despre viitoarea echipă de conducere a Prefecturii Olt:
„Partidul Social Democrat, Organizaţia Olt, a propus pentru funcţia de prefect pe Emil Albotă, iar pentru funcţia de subprefect pe Siminica Mirea”, a declarat Marius Oprescu.
Astfel, cele două funcții de conducere vor reveni reprezentanților organizației județene a PSD Olt, potrivit declarațiilor liderului social-democrat.