vineri, octombrie 4, 2024
No menu items!
spot_img
AcasăSocialUn erou printre noi: pompierul Costel Iagăru

Un erou printre noi: pompierul Costel Iagăru

Accidentul rutier care a avut loc zilele trecute pe raza localității Valea Mare a avut și un EROU. Pompierul Costel Iagăru, deși se afla în timpul său liber, nu a stat nicio secundă pe gânduri și a mers la locul accidentului pentru a acorda primele îngrijiri medicale victimelor, până la sosirea echipajelor de intervenție, dar și ulterior, ajutându-și colegii de serviciu.

De 12 ani în slujba echipajelor SMURD, Costel Iagăru a dovedit că tuturor este un erou.

Costel IAGĂRU, pompier în cadrul Detașamentului Slatina, ne-a demonstrat că poți să salvezi și cu mâinile goale! Costi se afla în comuna Valea Mare, sat Recea, când un accident s-a produs la câteva sute de metri de casa bunicilor săi. Calm, așa cum este tot timpul la intervenție și cu peste 12 ani de misiuni desfășurate pe echipajele SMURD, colegul nostru a reușit să facă un triaj rapid al victimelor, acordând o atenție deosebită celor două fetițe cu vârste de opt luni, respectiv doi ani și opt luni.

Totodată, măsurile specifice de prim ajutor au fost acordate și pentru alte două femei implicate în accident. La locul evenimentului au ajuns în scurt timp și echipajele specializate, iar Costel și-a dus misiunea până la capăt, oferind sprijin colegilor aflați în tura de serviciu. Suntem mândri de tine, Costel! Îți mulțumim pentru respectul pe care îl porți meseriei pe care ți-ai ales-o!, a fost mesajul trasmis de reprezentanții ISU Olt.

Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2021/11/28/grav-accident-de-circulatie-la-recea/

Un grav accident de circulație a avut loc duminică în jurul orei 14:00 pe drumul care face legătura între Slatina și Valea Mare, în localitatea Recea, județul Olt. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane.

Una dintre victime a rămas încarcerată în mașină fiind necesară întervenția echipajelor de descarcerare. La spital au fost transportate cinci persoane, printre care și trei minore, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Olt care s-au deplasat imediat la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor.

Se pare că, unul dintre șoferi nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar pe sensul de mers, moment în care cele două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Martorii de la fața locului spun că șoferul vinovat nu era din localitate și ar fi spus că nu cunoștea drumul. Neatenția putea să îl coste însă viața.

Intersecția în care a avut loc accidentul de azi este una deosebit de periculoasă și au loc frecvent astfel de evenimente. Autoritățile ar trebui să ia măsuri în acest sens.

 

Află și cum ajută CRM-ul AMC companiile să depășească provocările?

https://www.crmamc.ro/

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente