Senatorul oltean, Siminica Mirea, îi asigură pe pensionari că nu vor avea de suferit din cauza unor decizii care ar putea fi luate în mod eronat în ceea ce privește veniturile lor lunare.
„Discuția despre renegocierea limitei din PNRR de 9,4% din PIB a pensiilor a avut loc încă din momentul formării Coaliției de guvernare, aceasta reprezentând o cerință fermă a Partidului Social Democrat, care a fost inclusă totodată și în programul de Guvernare asumat inclusiv de către cei de dreapta. Atât eu, cât și colegii mei, acționăm conform acestui program de guvernare și nu putem accepta ca milioane de pensionari să sufere din cauza unor decizii luate în mod eronat”, a fost mesajul transmis de senatorul Siminica Mirea.
De asemenea parlamentarul oltean a afirmat că social-democrații nu vor tolera scăderea pensiilor și că vor fi protejate în continuare categoriile sociale vulnerabile.
„Poziția PSD este fie o creștere a procentului din PIB pentru pensii peste nivelul de 9,4%, fie excluderea din acest procent a pensiilor care nu sunt pe contributivitate. În caz contrar, Legea pensiilor care este un angajament obligatoriu al partidelor din Coaliție prin Programul de guvernare NU poate fi aplicată. Scăderea veniturilor pensionarilor NU va fi tolerată. Acesta este și motivul principal al intrării PSD la guvernare: protejarea categoriilor sociale vulnerabile”,a mai transmis Siminica Mirea.