Miercuri-19 februarie, în jurul orei 11:00, a avut loc un accident feroviar, cu 2 trenuri de marfă implicate, la ieșirea din stația CFR Mihăești spre Caracal, județul Olt. Un tren a deraiat și a intrat în coliziune cu alt tren de marfă care circulă din sens opus. Din păcate, o persoană a decedat.
”Din cadrul ISU Teleorman pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o descarcerare ușoară, un container multirisc, un SMURD și un SAJ, iar din cadrul ISU Olt au început deplasarea 5 echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, un container multirisc și 3 autospeciale pentru intervenție și descarcerare. Din păcate, o persoană a fost găsită de către echipajele de intervenție cu leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată. Alte două persoane nu au suferit răni grave și au refuzat transportul la spital”, au transmis pompierii olteni de la fața locului.
”La data de 19 februarie, ora 11.24, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Caracal au intervenit la un accident feroviar semnalat în localitatea Mihăiești, județul Olt. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, ultimele vagoanele ale unui tren de marfă care circula pe direcția Roșiorii de Vede către Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetării, ar fi deraiat și ar fi intrat în coliziune cu alt tren de marfă care circulă din sens opus. În urma evenimentului feroviar, șeful de tren, un bărbat de 60 de ani, a decedat”, transmite IPJ Olt, rpintr-un comunicat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul feroviar urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.