Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți-11 martie, în jurul orei 13:50, pe strada Calea lui Traian, în Râmnicu Vâlcea.
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel telefonic la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Calea lui Traian, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
”Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că în eveniment au fost implicate patru autoturisme, conduse de patru bărbați cu vârstele de 19, 43, 63 și 75 de ani. În urma coliziunii, conducătorul auto în vârstă de 43 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, transmit polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.