În fiecare an, la data de 5 octombrie, este sărbătorită Ziua profesorului. Cu această ocazie, primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea, a transmis un mesaj de apreciere pentru cei care, cu dedicare și răbdare formează generațiile de mâine.
Edilul Ion Doldurea a mulțumit public tuturor cadrelor didactice și le-a promis sprijinul administrației publice locale în modernizarea infrastructurii de învățământ.
”Transmit gândurile mele bune tuturor celor care, cu devotament, răbdare și pasiune, formează generațiile de mâine. Mulțumiri tuturor cadrelor didactice pentru efortul și profesionalismul de care dau dovadă. Primăria Municipiului Caracal este un partener fidel al școlii, investind în modernizarea infrastructurii de învățământ și susținând proiecte care oferă copiilor noștri șansa la o educație de calitate, iar dascălilor condiții mai bune de lucru. Vom continua aceste investiții pentru viitorul comunității noastre! La mulți ani!”, transmite Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.