14.3 C
Slatina
marți, martie 10, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateManagerul Spitalului Județean de Urgență Slatina răspunde acuzațiilor lui Mario De Mezzo

Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina răspunde acuzațiilor lui Mario De Mezzo

Angela Nicolae, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina face clarificări după acuzațiile aduse, în mod public, de către primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo la adresa conducerii spitalului. Aceasta a răspuns, printr-o postare video, pe pagina de socializare a unității medicale, spunând că afirmațiile făcute de Mario de Mezzo sunt neadevărate, false și tendențioase și au drept scop scăderea încrederii în calitatea serviciilor medicale oferite de spital.

„Declarațiile primarului Municipiului Slatina nu sunt nici despre angiograf, nici despre tomograf, cu atât mai puțin despre sănătatea oltenilor. Înainte să iasă, public, cu afirmații neadevărate, false și tendențioase, era suficient doar să întrebe. Un reprezentant al spitalului l-a surprins în timp ce se filma și l-a întrebat politicos dacă îl putem ajuta cu ceva. Răspunsul agresiv a dovedit, încă o dată, că nu-l interesează situația reală a dotării spitalului. Adevărul este următorul:

Angiograful în valoare de 7,5 milioane lei a fost achiziționat, la sfârșitul anului trecut, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Ministerului Sănătății. Această investiție importantă are scopul de a oferi pacienților acces la proceduri de cardiologie intervențională care, în regiunea Olteniei, sunt disponibile doar în Craiova. Suntem în plin proces de operaționalizare a acestei instalații radiologice complexe, iar procedura de avizare durează minimum șase luni. În a doua jumătate a acestui an, estimăm să efectuăm primele proceduri medicale cu acest aparat. Concomitent, organizăm concursuri pentru completarea echipei medicale. Angiograful a fost amplasat în spațiile în care se afla un computer tomograf vechi, nefuncțional, în prezent casat, conform legii. Pentru înlocuirea acestuia, Consiliul Județean Olt a achiziționat deja un Computer Tomograf nou, în valoare de 3 milioane lei, ce va fi amplasat în Ambulatoriul Integrat Spitalului. Este important ca dezbaterea publică să se bazeze pe informații corecte și obiective, nu pe neadevăruri și interpretări subiective, care au drept scop scăderea încrederii în calitatea serviciilor medicale oferite de spital”, a transmis Angela Nicolae, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente