Pompierii olteni au acționat joi-15 februarie, în zona Clubului Nautic Slatina, pentru căutarea unui bărbat înecat în râul Olt. Victima a fost găsită la aproximativ cinci metri de mal.
Echipaje din cadrul ISU Olt au acționat cu o autospecială pentru scafandri, un echipaj SMURD, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție, cu peridoc și ambarcațiune cu motor.
”În sprijinul militarilor au acționat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, una dintre acestea cu medic. Căutările au fost începute pe luciul apei, fiind continuate cu ajutorul scafandrilor. Bărbatul a fost găsit la aproximativ cinci metri de mal, adâncimea apei fiind de circa trei metri. Pacientul a fost preluat de echipaje medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare”,au declarat reprezentanții ISU Olt.
Din păcate bărbatul fost declarat decedat.